Veteranul hușean Dumitru Gheorghiu, vizitat de reprezentanții Ministerului Apărării

0

Colenelul în retragere hușean Dumitru Gheorghiu, ajuns la 97 de ani, a fost vizitat de reprezentanții Direcției calitatea vieții personalului din Ministerul Apărării Naționale, în cadrul programului „Acasă la Veterani”. 

„Veteranul de război s-a născut în localitatea Huși, județul Vaslui, pe data de 22 septembrie 1927, într-o familie cu patru frați. La 17 ani s-a înrolat ca premilitar în localitatea Huși, slujind trupele române în al Doilea Război Mondial. „Am fost martor la toate nenorocirile și suferințele îndurate de ostașii români, dar cu voia lui Dumnezeu am trecut peste ele și am supraviețuit”, a povestit cu emoție venerabilul veteran. După război a urmat Școala de Ofițeri de Rezervă de la Craiova, primind gradul de sublocotenent. A urmat cursurile Academiei de Studii Economice, devenind economist. După ce a lucrat ca muncitor pe șantier, s-a angajat economist la Institutul de cercetare și proiectare pentru automatizări din București, până la ieșirea la pensie, la vârsta de 64 de ani”. Astfel a fost prezentat veteranul de război hușean, colonel în retragere Dumitru Gheorghiu, ajuns la 97 de ani, pe pagina de socialializare a Ministerului Apărării, el primind, recent, vizita reprezentanților ministerului în cadrul programului „Acasă la Veterani”.

„La cei 97 de ani domnul Dumitru se bucură de o sănătate bună, petrecându-și o mare parte din timp citind cărți. Este văduv de 16 ani, dar îi sunt alături cele două fiice și nepotul”, au mai arătat cei de la Ministerul Apărării.