Maricel Gangu, președintele organizației județene a PMP, poziția a treia pe lista de candidați ai Alianței Dreapta Unită la Consiliul Local Vaslui, declară că municipiul reședințăde județ este un oral mare, cu multe probleme, dar pentru care, toate, există soluții.

„În ultima vreme, cei din administrația locală parcă s-au resemnat. Le atrag atenția că Vasluiul nu mai poate fi menținut la nivelul unui centru urban de mâna a doua pentru că există destul potențial care trebuie exploatat. Se pot face lucruri spectaculoase!”, spune Maricel Gangu, președintele Organizației Județene a Partidului Mișcarea Populară (PMP), care se află pe locul 3 pe lista propusă de Alianța Dreapta Unită pentru Consiliul Local Vaslui.
În primul rând, Vasluiul are nevoie de mai multe invesții și de mai mulți investitori. „Parcurile logistice sunt cea mai răspândită tendință. E nevoie de facilități, sprijin birocratic, urgentarea autorizațiilor. Rețeaua de infrastructură e satisfăcătoare, dar nu-i pot da decât o notă mică. Ne-am obișnuit să ne mulțumim cu puțin. E nevoie de proiecte de anvergură, de care nu mi-e teamă, pentru că la Dreapta Unită suntem oameni de echipă! Apariția unei zone industriale serioase ar putea crea locuri de muncă pentru tineri”, subliniază Maricel Gangu.
În plus, liderul PMP afirmă că municipiul Vaslui are nevoie de o revigorare a turismului. „De ce n-am putem face mai mult? Avem locuri frumoase, peisaje, biserici, zone superbe împădurite la Paiu, Brodoc… Să avem ghizi locali, care să plimbe grupurile de turiști prin tot orașul, inclusiv pe străini. Aeroporturile din Iași și Bacău nu sunt așa de departe. Nu e în regulă ceea ce se întâmplă acum”, spune Maricel Gangu.
Echipa Dreapta Unită pentru Consiliul Local Vaslui:
Mîndru Cătălin-Emil
Arcăleanu Marius-Marian
Gangu Maricel
Bohotineanu Mihaela-Verginia
Cristea Ana-Maria
Chirica Dragoș-Andrei
Cristea Corina-Cristina
Anicăi Florin
Roșie Doina
Matieș Liviu
Filipescu Vasile
Paraschiv Vasile
Pavel Cătălina
Moldoveanu Ioan-Alin
Nechita Valentin
Idriceanu Mărioara
Mărăndescu George
Grigoriu Eugen
Condurache Ion
Panainte Alexandru-Andrei
Mititelu Viorica-Cristina
Oprică-Dăriescu Mariana
Ciacîru Erika-Maria
Știrbu Săndica
Cristea Bogdan-Ionuț
Cadăr Virgil
Bahrim Gabriela-Viorica.
Material de propagandă electorală realizat de SC Euro Iris SA, la comanda Partidului Mișcarea Populară, Filiala Județeană Vaslui (parte a alianței electorale Alianța Dreapta Unită USR-PMP-Forța Dreptei). CMF 21240022)









