Grav accident rutier în satul Trestiana din comuna Grivița. Două mașini auintrat în coliziune, o tănără însărcinată și trei bărbați fiind răniți. Trei dintre victime au ajuns la spitalul din Bârlad.

Pomperii bârlădeni au intervenit, în această după-amiază, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (autospecială echipată cu modul pentru deblocare/descarcerare), o ambulanță SMURD tip B2 și echipaje specializate, pentru asigurarea măsurilor PSI, evaluarea și acordarea primului ajutor victimelor unui accident rutier produs la intrarea în satul Trestiana, comuna Grivița (în apropierea unui atelier service auto).
La fața locului au intervenit și două ambulanțe aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui.
În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau patru persoane (o tânără femeie și trei bărbați).
La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite două autoturisme avariate și patru persoane care au fost evaluate. Trei dintre acestea au primit primul ajutor, ulterior victimele fiind transportate la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Bârlad. Ambulanța EPA și echipajul SMURD au transportat la CPU Bârlad, pentru investigații suplimentare, o persoană în vârstă de 16 ani, însărcinată în 26 săptămâni.










