212 milioane de lei pentru extinderea rețelelor de gaz metan în județ

0

20 de localități din județ vor beneficia de finanțare pentru dezvoltarea rețelelor de gaze naturale în următorii ani. Comune precum Muntenii de Sus, Văleni, Solești, Grivița, se numără printre beneficiarii acestor investiții. Județul Vaslui a primit o alocare totală de 211.842.757 de lei pentru proiectele legate de gazele naturale în cadrul Programului Anghel Saligny”.

Proiectul finanțat prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny „Extindere rețea inteligentă de distribuție gaze naturale în Orașul Negrești și localitățile Căzănești, Cioatele, Glodeni, Poiana și Valea Mare” a fost acceptat la finanțare cu suma de 19.480.000 lei, după cum anunța primarul orașului la începutul acestui an. „Vom extinde rețeaua de gaze naturale în tot orașul Negrești și în satele aparținătoare în care nu există. Alocațiile de la bugetul de stat se vor acorda treptat pe o perioada de 4 ani”, a precizat Cristi Rusu, primarul orașului Negrești.

În plus, alte 20 de localități din județul Vaslui vor beneficia de finanțare pentru dezvoltarea rețelelor de gaze naturale în următorii ani. Comune precum Muntenii de Sus, Văleni, Solești, Grivița, dar și altele, se numără printre beneficiarii acestor investiții. Județul Vaslui a primit o alocare totală de 211.842.757 de lei pentru proiectele legate de gazele naturale în cadrul Programului „Anghel Saligny”.

La sfârșitul anului trecut, directorul SC Gaz Est Vaslui, Adrian Tighici, a spust că unele localități din județ au deja infrastructura necesară, iar prin acest program național vor primi finanțare pentru extinderea rețelelor de gaze. El a subliniat că programul este unul extrem de ambițios și, dacă va fi pus în practică fără alte probleme, va aduce beneficii în ceea ce privește infrastructura gazelor în România, cu consecințe la fel de benefice pentru dezvoltarea socio-economică a localităților.

Dezvoltarea rețelelor de gaze naturale în județul Vaslui a debutat la începutul anilor 1990, pentru ca astăzi procentul de extindere al rețelei de distribuție a gazelor naturale să ajungă undeva la 21%. Implementarea Programului „Anghel Saligny” ar urma să dubleze acest procent în ceea ce privește extinderea rețelelor.

„Unele UAT-uri (unități administrativ-teritoriale – n.) din județul Vaslui sunt la început în ceea ce privește infrastructura de gaze, iar proiectele vor fi puse în practică în câțiva ani de zile. Programul are un interval de derulare destul de larg, până în anul 2028. E un program ambițios și, dacă la nivel național se pune în practică acest program, România va beneficia de o infrastructură consistentă în domeniul gazelor”, a explicat Adrian Tighici.

Un astfel de exemplu, de localitate care „experimentează” beneficiile gazelor naturale distribuite populației este comune Lipovăț. Rețeaua urmează să se extindă în satele Chițoc și Corbul, proiectul fiind implemntat prin finațarea de la bugetul local, în urma contractării unui credit de către autoritățile locale. Decizia a fost luată după consultarea populației, care a aprobat împrumutul de 2,8 milioane lei pentru implementarea proiectului.

O altă localitate, Grivița, are la finanțare un proiect de înființare a sistemului de distribuție de gaze naturale, o investiție de 41.918.789 lei, susținută de la bugetul de stat.