Accident la ieșirea din Vaslui spre Bârlad: trei victime

0

Pompierii vasluieni au intervenit, ieri seară, cu două ambulanțe și o autospecială de descarcerare la locul unui accident petrecut la ieșirea din municipiul Vasllui spre Bârlad, în zona Adrian Trans. În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau șapte persoane. Sosiți la fața locului, salvatorii au acordat îngrijiri medicale victimelor. Trei dintre persoane au avut nevoie de îngrijiri la fața locului, iar două au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Vaslui. Acestea au suferit mai multe traumatisme și au necesitat îngrijiri suplimentare.

„Poliția Municipiului Vaslui a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că pe drumul național DN 24, în comuna Muntenii de Jos, județul Vaslui, s-a produs un eveniment rutier în urma căruia au fost vătămate două persoane. În urma primelor cercetări efectuate, polițiștii Biroului Rutier Vaslui au stabilit că un autoturism înmatriculat în județul Iași, condus de către un bărbat de 44 de ani, din comuna Tâmboești, județul Vrancea, care se deplasa pe DN 24, din direcția Vaslui către Bârlad, ar fi pătruns pe sensul opus de deplasare și a acroșat un alt autoturism, înmatriculat în județul Vaslui, care circula din sens opus, condus de către un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din comuna Ștefan cel Mare, județul Vaslui. În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a celor două persoane aflate în autoturismul înmatriculat în județul Vaslui, respectiv conducătorul auto și un pasager, femeie de 53 de ani din municipiul Vaslui, aceștia fiind transportați la Spitalul Județean de Urgență Vaslui pentru evaluare și acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorii autoturismelor implicate au fost testați alcoolscopic, rezultatele înregistrate fiind negative. Polițiștii rutieri continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului rutier și dispunerea măsurilor legale, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.