17 formații la Festivalul de datini și obiceiuri de iarnă Vaslui, ediția a 41-a

0

Duminică, 24 decembrie, va avea loc o nouă ediție, a 41-1, a Festivalului de Datini și Obiceiuri de iarnă. Doar 17 formații sunt anunțate anul acesta de organizatori, pe când anul trecut au fost peste 30, în condițiile „ordonanței austerității” a Guvernului, care interzice finanțarea unor asemenea manifestări. Cu ajutorul sporsorului, Safir, vasluienii se vor bucura și anul acesta de colindele Ansambului Hora Vasluiului, de Vălăretul de la Ivănești sau de colindătorii de la Pogonești.

Pe lângă ansamblurile și formațiile din județul Vaslui, la Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă de anul acesta vor participa și două ansambluri din județul Bacău. În condiții de austeritate, dictate de Guvern pentru acest an, prin așa-numita „ordonanță a austerității”, care interzice autorităților locale să finanțeze astfel de manifestări, anul acesta numărul participanților va fi mult mai mic decât anul trecut, când au participat peste 30 de ansambluri. Cu toate acestea, organizatorii, Consiliul Județean Vaslui și Centrul Cultural județean Vaslui, ca și partenerul Primăria Municipiului Vaslui, nu au dorit să renunțe la organizarea acestei manifestări, ajunsă la cea de-a 41-a ediție.

Astfel cu ajutorul unui sponsor important, compania vasluiană Safir, programul de anul acesta al Festivalului va începe la ora 9.30 cu Parada celor 17 grupuri pe care organizatorii au reușit să le aducă. Vasluienii vor admira caprele de la Doagele, comuna Dragomirești, vălăretul de la Todirești, Deleni, Lipovăț și Cozmești, colindătorii de la Pogoneşti, Țurca de la Gârceni sau Rândurile de la Muntenii de Sus. Din județul Bacău la festivalul vasluian al datinilor și obiceiurilor de iarnă vor participa Urșii de la Dofteana și cei de la Comânești.