Reprezentații AUR de la Vaslui acuză „mașinațiuni” împotriva partidului, precum sondaje tendențioase, acuzații și etichetări false, însă sunt hotărâți să reziste și să riposteze. „Nu ne vor doborî!”, spune Cătălin Diaconu, vicepreședintele AUR din Vaslui, adăugând: „PSD și PNL nu pot să acopere adevărul cu munți de bani”. Limitarea plăților în numerar e o altă luptă a AUR. Pentru Petronela Cojan accesibilitatea, persoanele sărace care nu au carduri, și libertatea, evitarea controlului social, sunt principiile pentru care AUR își duce bătălia împotriva planurilor PSD. Fostul șef al Curții de Conturi Vasile Popa a arătat că partidul are specialiștii și are soluții pentru problemele socio-economice ale țării.

„Nu ne vor doborî”, a spus Cătălin Diaconu, vicepreședintele Organizației locale AUR Vaslui, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, acuzând atacurile, care se intensifică în ultima vreme, împotriva AUR și care, potrivit lui, au legătură directă cu creșterea partidului în simpatia publică. Armele murdare care sunt folosite împotriva partidului sunt sondajele tendențioase, acuzațiile false și etihetările.
„În ultima perioadă au fost aruncate pe piață tot mai multe sondaje. La un interval de doar câteva zile, mai apare câte un sondaj. După părerea noastră, sunt sondaje mincinoase, manipulatorii, prin care se încearcă poziționarea noastră undeva mai jos în opțiunile de vot ale românilor, pentru a putea fi, probabil, furați în alegerile care vor urma. Totodată, este și o încercare de a crea false așteptări atât electoratelor celorlalte partide, cât și să demobilizeze propriul nostru electorat. Numai că, la firul ierbii, această manevră nu ține. Lumea înțelege, de fapt, ce se întâmplă. Înțelege toate mașinațiunile care sunt făcute împotriva noastră și nu facem astăzi decât să spunem românilor de bun simț că noi o să mergem mai departe, în ciuda tuturor acestor atacuri. Nu ne vor doborî”, a spus Cătălin Diaconu. „Noi nu putem fi puși la colț, categorisiți, etichetați de personaje care suferă din punct de vedere moral, a adăugat liderul AUR, afirmând că PSD și PNL nu pot să acopere adevărul cu munți de bani.
„Plățile în numerar sunt despre libertate și despre evitarea controlului social”
Așa cum se știe, AUR se opune limitării plăților în numerar. Petronela Cojan, membră în Biroul de Conducere Județean, spune că această măsură, gândită de Guvernul Ciolacu, face parte dintr-o serie de măsuri împotriva românilor. „Acum urmăresc eliminarea numerarului, într-o țară în care jumătate din mediul rural este încă în noroi. Oamenii nu au apă, nu au canalizare, nu au gaze, iar în aceste condiții cei doi Marcei din Guvern (Ciolacu și Boloș) vor să elimine posibilitatea plății numerar. Este inacceptabil ceea ce guvernul Ciolacu face prin limitarea plăților în numerar”, a spus aceasta, arătând că principala problemă cu această măsură ține de accesibilitate, pentru că persoanele sărace nu au carduri și nu au acces la bancomate. Dar plățile în numerar țin și de libertate, a punctat Petronela Cojan. „Plățile în numerar sunt despre libertate și despre evitarea controlului social. Într-un fake news grosolan, cei din PSD spuneau că „numai evazioniștii” se opun limitării numerarului, pentru că „oamenii obișnuiți nu vor avea de suferit”. Amândouă afirmațiile sunt false! În Elveția, populația a cerut un referendum pentru înscrierea în Constituție a dreptului de a plăti în numerar. În Slovacia, folosirea numerarului s-a înscris în Constituție. În Austria se urmărește același lucru. Sunt toți acești europeni niște „evazioniști” în gândirea PSD? Întreprinzătorii care au magazine la țară sau în orașele mici depind de numerar, pentru că nu au bancomate sau agenții bancare. Toți aceștia, care mențin o minimă activitate economică, în comunele și orașele sărăcite de administrațiile PSD și PNL, sunt evazioniști?”, a arătat Petronela Cojan, subliniind că partidul AUR este un aprig apărător al libertății și, de aceea, se va opune cu toate mijloacele pe care le are la dispoziție oricăror încercări de limitare a plăților în numerar.
„Vom prezenta propuneri și soluții”
La prima sa conferință de presă după ce a intrat în acest partid, Vasile Popa, fostul șef al Curții de Conturi Vaslui, a puncat cu indicatorii socio-economici ai județului Vaslui, pentru a arăta că s-au făcut lucruri bune și în județul Vaslui. „Din păcate, s-a făcut puțin și, în unele cazuri, mai mult în interes personal!”, spus Vasile Popa. „Niciodată nu o să spun că nu s-au făcut și lucruri bune și în județul Vaslui. Avem și unele municipii și comune unde standardul de viață este unul ridicat, locuitorii având acces la toate facilitățile unei vieți normale și moderne, beneficiind de un nivel de trai ridicat! (…) Prezint, pentru început, o parte din acești indicatori economico-sociali: Comisia Națională de Strategie și Prognoză, ne spune, conform „Proiecției principalilor indicatori economico-sociali în profil territorial 2022-2026”, că, la finele anului 2023, PIB-ul (Produsul Intern Brut) pe cap de locuitor în județul Vaslui va fi de 7.522 euro, plasându-ne, din acest punct de vedere, pe ultimul loc pe țară. Reamintim că PIB-ul este principalul indicator al nivelului de trai, care reflectă performanța economică și productivitatea. Datele Direcției Județene de Statistică Vaslui ne spun că în primele luni ale anului 2023, județul Vaslui este în topul șomajului pe țară, cu 9.000 de șomeri, din care 3.700 femei, rata șomajului fiind de 8,5%. Registru Comerțului Vaslui ne spune că, din păcate, și în județul Vaslui, asistăm la încetarea sau suspendarea unui mare număr de firme și companii. Astfel, în perioada ianuarie-martie 2023, în județul Vaslui s-au dizolvat 144 de societăți comerciale, iar 77 și-au suspendat activitatea. Acest fenomen conduce la locuri de muncă pierdute, șomaj, statul pierde venituri din impozitul pe salarii și pe profit, îngroșarea” asistaților sociali”, a arătat Vasile Popa, care a vorbit și despre faptul că administrațiile locale nu se pot autofinanța din venituri proprii decât în proporție de 10-15% și nu reușesc astfel decât să plătească salariile, având nevoie de finanțare de la nivel județean și central. „În următoarele declarații și conferințe de presă vom arăta și alți indicatori din domeniul social-economic, care ne arată unde se plasează Vasluiul pe harta României, vom prezenta și cauzele acestor nerealizări si, cel mai important, vom prezenta și propuneri și soluții pentru îmbunătățire”, a mai spus economistul Vasile Popa, membru în Biroul de Conducere Județean.









