Acțiunile desfășurate de polițiștii rutieri din județ pentru prevenirea accidentelor de circulație se dovedesc tot mai utile! Numai în cursul serii de sâmbătă, în cadrul unei astfel de campanii pentru depistarea conducătorilor auto ce încalcă regimul legal de viteză sau care conduc vehicule sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, polițiștii negreșteni au oprit în trafic un șofer de 22 de ani, din oraș, ce a ieșit pozitiv la consumul de cannabis. Evident, s-a ales cu dosar penal pentru infracțiunea de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, cercetările fiind desfășurate de polițiștii Serviciului Rutier Vaslui, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui.

„Pe 2 septembrie, ora 21.38, polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Unirii din orașul Negrești, au depistat în trafic și oprit, pentru verificări, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de un tânăr în vârstă de 22 de ani, din orașul Negrești. Datorită comportamentului manifestat și a modului de conducere, șoferul depistat a fost testat cu aparatul drugtest, fiind înregistrat rezultat pozitiv la cannabis. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Vaslui pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în organism”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui.
Polițiștii vasluieni atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie şi, în special, asupra celor referitoare la conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive: • Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat substanțe psihoactive și/sau băuturi alcoolice; • Consumul de substanțe psihoactive și alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi; • De asemenea, alcoolul și substanțele psihoactive scad concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.










