Ana-Maria Vintilă, viceprimarul USR al Bârladului, dă un exemplu tuturor celor care pot și vor să salveze vieți! În contextul cererii foarte mare de sânge pentru transfuziile necesare salvării zecilor de arși în exploziile de sâmbătă seară, din comuna Crevedia, județul Dâmbovița, edilul bârlădean s-a prezentat luni, 28 august, la Centrul Județean de Transfuzie Sanguină (CJTS) Bârlad și a donat sânge. Ca de fiecare dată când a făcut acest gest, Ana-Maria Vintilă îi invită pe toți concitadinii să se mobilizeze și să i se alăture în încercarea de a le ușura cât mai mult recuperarea fizică a pompierilor, jandarmilor, polițiștilor și civililor răniți în Crevedia.

„Am donat sânge pentru oamenii care trec prin clipe groaznice, oameni care din salvatori, acum, au devenit victime și vor rămâne cu probleme de sănătate pe viață. Mâine (marți, n.r.) va fi aglomerat la Centrul de Transfuzie din Bârlad, întrucât vin colegii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vaslui și din comuna Șuletea, așa că, începând de miercuri, vă așteptăm să donați!”, este invitația lansată de viceprimarul Vintilă.
Pentru cei care încă nu știu, CJTS Bârlad este situat în strada Mihail Kogălniceanu, nr. 11, și funcționează de luni până vineri, începând cu ora 8.00. Pentru a putea face acest gest umanitar, donatorii trebuie să aibă asupra lor actele de identitate și o adeverință de la medicul de familie prin care se atestă că sunt sănătoși. În dimineața recoltării sângelui, donatorii pot servi la micul dejun o ceașcă de ceai sau de cafea, fructe ori legume, precum și un croissant sau gem pe pâine. Nu trebuie consumate alimente bogate în proteine și grăsimi, cum sunt ouăle, laptele sau carnea (chiar și cea slabă). Înainte de a dona și după, pentru un interval de o oră, donatorii nu trebuie să fumeze.
Reamintim că, duminică după-amiază, pompierii vasluieni au anunțat că, în primele două zile ale săptămânii, 66 dintre colegii din județ urmau să se prezinte la CJTS Bârlad pentru a dona sânge pentru salvatorii din Dâmbovița și nu numai care au suferit arsuri în incendiul urmat de explozii în Crevedia.











🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Comentariile sunt închise.