Spitalul „Elena Beldiman” Bârlad a intrat în posesia unei noi tranșe de echipamente performante

0

Săptămâna trecută, furnizorii care au câștigat licitația privind contractul de dotare cu echipamente și aparatură medicală de ultimă generație a Spitalului de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad au adus un nou transport. Anunțul a fost făcut chiar de conducerea unității medicale, prin intermediul unui comunicat de presă publicat pe pagina de internet a instituției.

„Spitalul Municipal de Urgență «Elena Beldiman» Bârlad a fost dotat cu aparatură medicală de înaltă performanță prin finanțarea furnizată de Ministerul Sănătății (6.421.000 lei) și cofinanțarea Consiliului Local Municipal Bârlad (735.555 lei). Săptămâna aceasta au fost livrate: • 1 aparat EEG (electroencefalograf) pentru secția de ATI; • 1 defibrilator cu pacemaker extern pentru ATI; • 1 aparat anestezie; • 1 stimulator cardiac extern pentru ATI; • 1 aparat de măsurare perfuzie cerebrală pentru ATI; • 1 biomicroscop cu aplanotonometru tip Goldmann pentru Cabinetul de Oftalmologie din Ambulatoriul Integrat; • 1 autokeratorefractometru pentru Cabinetul de Oftalmologie din Ambulatoriul Integrat; • 1 combină oftalmologică pentru Cabinetul de Oftalmologie din Ambulatoriul Integrat; • 1 trusă de lentile pentru Cabinetul de Oftalmologie din Ambulatoriul Integrat; • 1 perimetrul computerizat pentru Compartimentul de Oftalmologie; • 2 electrocautere pentru Blocul Operator; • 1 disector cu ultrasunete pentru intervenții chirurgicale laparoscopie din Blocul Operator; • 1 linie laparoscopie chirurgie generală pentru Blocul Operator; • 1 linie laparoscopică pentru urologie pentru Blocul Operator; • 1 trusă instrumentar laparoscopie pentru Blocul Operator; • 50 containere sterilizare pentru Blocul Operator; • 1 video rectoscop pentru secția de Chirurgie Generală; • 2 dispozitive automate de măsurare indice gleznă braț (pentru Chirurgie Generală și Cabinetul de Explorări Funcționale); 2 aparate detectat vene pentru CPU adulți și copii; • 2 spirometre (pentru Pneumologie și Cabinetul de Explorări Funcționale); • 3 holtere EKG pentru Medicină Internă, Cardiologie și Cabinetul de Explorări Funcționale; • 3 holtere TA pentru Medicină Internă, Cardiologie și Cabinetul de Explorări Funcționale; • 1 monitor fetal pentru Obstetrică-Ginecologie, sala de nașteri; • 1 monitor maternofetal sarcină unică pentru Obstetrică-Ginecologie”, a anunțat conducerea spitalului.

„Din dorința de a oferi pacienților noștri un diagnostic și un tratament corect, vom continua să investim în aparatură de ultima generație și în pregătirea personalului nostru medical. Îmbunătățirea calității vieții pacienților este obiectivul nostru principal, cu ajutorul echipamentelor medicale și a profesionistilor noștri reușim să oferim servicii medicale la un standard tot mai înalt. Echipa noastră își dorește să inspire încredere și siguranță, prin crearea unui mediu în care evoluția tehnologiei are un rol principal în îmbunătățirea calității vieții”, au mai transmis reprezentanții unității medicale.