De această dată a fost vorba atât despre permis de conducere, dar și carte de identitate false, necesare pentru a lucra liber în spațiul UE. Cetățeanul moldovean de 28 de ani prins cu ele la Vama Albița a spus că le-a cumpărat cu 100 de euro pentru că voia să obțină un loc de muncă bine plătit în Franța.

Un cetățean din Republica Moldova a fost prins la trecerea de frontieră, la Albița, cu acte false cumpărate cu suma de 100 de euro. Este un nou astfel de caz, după ce, în ultimii ani, polițiștii de frontieră au strâns o recoltă tot mai bogată de astfel de documente care le permit basarabenilor să spere la locuri de muncă bune în Occident.
De această dată s-a întâmplat, la sfârșitul săptămânii trecute, când în Punctul de Trecere a Frontierei Albița s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei un bărbat cu cetăţenie română și Republica Moldova, de 28 de ani, care călătoarea într-un microbuz cu destinația Franța.
„În baza analizei de risc pe linia documentelor de călătorie false sau falsificate, colegii noștri au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunțit asupra persoanei în urma căruia au fost descoperite un permis de conducere și o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor descoperite, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acestea nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, fiind false”, au transmis cei de la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași.
Tânărul le-a spus polițiștilor de frontieră că a achiziţionat documentele, în anul 2018, contra sumei de 100 euro, cu scopul de a obţine un loc de muncă mai bine plătit în Franța. El este cercetat acum pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.










