În misiunea din Grecia pompierii bârlădeni intervin în Sud-Estul insulei Rodos

0

Ajunși în cursul zilei de luni, 24 iulie, în Grecia, cei cinci salvatori din cadrul Detașamentului de Pompieri Bârlad „au intrat în pâine” deja. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Podul Înalt” al judeţului Vaslui, aceștia intervin în zona de Sud-Est a insulei Rodos.

„Plutonier Ionuț Cristinel Panainte (comandant de echipaj), plutonier adjutant Marian Manole, sergent major Florin Dumitriu, sergent major Denis Badea și plutonier adjutant Viorel Năstasă sunt cei cinci pompieri bârlădeni care, în această perioadă, se luptă cu incendiile de vegetație uscată din Grecia. Cei cinci reprezintă o rotiță importantă în angrenajul celor peste 150 pompieri români care au răspuns prezent la cererile de ajutor venite din partea guvernului și poporului grec. În această perioadă, pompierii salvatori se luptă să limiteze înaintarea flăcărilor în Estul și Sudul insulei Rodos, efortul fizic fiind teribil. În insula Rodos acționează 52 de pompieri, cinci dintre aceștia reprezentând cu cinste ISU Vaslui. Începând din această dimineață (marți, 25 iulie, n.r.), grupul de pompieri în care au fost repartizați și salvatorii bârlădeni acționează pentru stingerea unui puternic incendiu de vegetație uscată izbucnit în zona Veta, undeva în Sud-Estul insulei Rodos”, au transmis reprezentanții ISU Vaslui.

De menționat că pompierii salvatori au plecat din țară vineri, deplasarea realizându-se pe cale terestră, împreună cu patru autospeciale de stins incendii de pădure, trei cisterne de 10.000 litri, un autoturism 4×4 (ISUZU D-MAX) și o tabără mobilă pentru cazare.