Baschetbaliștii din patru județe s-au întrecut la Bârlad

0

Zilele trecute, parcarea complexului comercial din Bârlad a găzduit a X-a ediție a turneului „3×3 Basketball Bârlad Value Centre”. Competiția s-a desfășurat în zilele de 3 și 4 iunie și s-a adresat sportvilor cu vârsta cuprinsă între 11-18 ani. În total, au participat 41 de echipe, atât fete cât și băieți, din județele Iași, Suceava, Vrancea și Vaslui, adică 123 de sportivi.

„Asociația Baschet Club Sonicks Junior Bârlad a participat cu circa 60 de copii cu cârste cuprinse între 6-10 ani. La finele turneului, Bârladul a obținut locul I la toate categoriile de vârstă. La categoria 13-14 ani, locul II a fost ocupat de o echipă din Iași, iar la categoria 17-18 ani, locul II a mers la o echipă din Vaslui. Ne bucurăm că avem jucători cu care putem să ne mândrim. Baschetul din Bârlad începe să «prindă aripi», așa că nu excludem ca, în următorii ani, să vedem cum sportivi din oraș ne vor reprezenta în lotul național al României. Aceste competiții ne arată că suntem pe drumul cel bun”, a precizat Vlad Sîrbu, președintele Asociației Baschet Club Sonicks Junior Bârlad.

Acesta îi îndeamnă pe toți copiii să practice un sport și, mai ales, să facă mișcare în aer liber, pentru a rămâne sănătoși.