,,Pe oasele lor s-a așezat și stă tot pământul Moldovei ca pe umerii unor uriași”
(Barbu Ștefănescu Delavrancea – ,,Apus de soare”)
În anul 2022, al împlinirii unui veac de la încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria în Catedrala Reântregirii din Alba-Iulia, a apărut la Editura MEGA din Cluj-Napoca, în condiții grafice deosebite, o carte monumentală scrisă de tânărul cercetător vasluian, Lucian-Valeriu Lefter, intitulată sugestiv: „Boieri ai Moldovei înainte și în vremea lui Ștefan cel Mare”. Volumul a apărut cu sprijinul Consiliului Județean Vaslui – Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale. Are la bază teza de doctorat susținută la Facultatea de Istorie de la Universitatea „ Alexandru Ioan Cuza”, din Iași, în anul 2009. Tânărul cercetător, licențiat în istorie este și un etnolog erudit format la școala etnografică a regretatului profesor Dan Ravaru. A publicat articole științifice, monografii ale comunelor Zăpodeni, Dumești, cărți de foloclor, de geneaologie, recenzii în reviste de specialitate și a susținut comunicări științifice la conferințe naționale apreciate în mediul academic, unde cultivă cultura populară din spațiul moldav.
Cartea are 399 pagini și cuprinde informații, multe inedite, despre demnitarii din Sfatul domnesc înainte și din vremea lui Ștefan cel Mare, numit și „Soarele Moldovei”. Este un model de redactare a unei teze de doctorat, pe o temă de geneaologie, într-o perioadă când această întreprindere științifică este atât de hulită în spațiul public, din cauza deselor cazuri de plagiat, dovedite la unii politicieni și nu numai. Lucrarea a fost lansată în mai multe localități, precum Vaslui, Iași, Putna, bucurându-se de aprecierea medieviștilor. Cartea este structurată pe patru secțiuni: „Boierii Sfatului domnesc”; „Boieri căzuți în război”; „Însemne heral dice, cu stemele și sigiliile boierilor lui Ștefan cel Mare și ale celor de dinaintea lor”; „Boierii Moldovei – origini și descendențe”, cu o perspectivă istoriografică asupra stăpânirii funciare, supusă multă vreme presiunilor ideologice, aducând contribuții menite să lămurească evoluția boierimii și apariția răzeșilor, cei din urmă fiind prezenți, mai ales în folclor și literatură.. Autorul nu ezită să afirme cu mândrie că este „urmaș al răzeșilor de la Zăpodeni din județul Vaslui și, căutându-mi strămoșii, am descoperit multe lucruri care veneau în con tra dicție cu ceea ce învățam la școală, în manualul de istorie”.
În Cuvântul Înainte, renumitul profesor universitar doctor Sorin Gorovei, conducătorul tezei de doctorat, pe un subiect inedit, subliniază gradul sporit de dificultate al temei din cauza documentației existente, a cercetărilor anterioare puțin numeroase, cu rezultate uneori neconcludente, alteori contradictorii sau chiar contrare realităților înfățișate de izvoare etc. În redactarea muncii sale, autorul a ales o metodă puțin obișnuită, dar ingenioasă, în care prezintă, pe de o parte, stăpânii cu înrudirile și stăpânirile, iar, pe de altă parte, statutul și temeiurile stăpânirii pământului în Moldova medievală. Această metodă are avantajul de a grupa unele din personajele epocii nu după criteriul funcției, ci după acela al înrudirii, întrucât nu succesiunea în funcții era cea care producea efecte în viața societății medievale, ci înrudirile dintre titularii lor (p. 14).
Teoria „oamenilor noi” ridicați de Ștefan cel Mare din păturile de jos ( mai sărace) pierde din consistență prin informațiile autorului, unde se vede că ei erau recrutați din aceeași clasă nobilă. Faptul că pentru cei mai mulți dintre dregătorii vremii nu avem informații clare cu privire la ascendenți, înrudiri sau proprietăți nu înseamnă că personajele respective fuseseră ridicate de jos.
Metoda genealogică și cea prosopografică sunt pilonii pe care Lucian Lefter și-a construit cartea. Revizia finală în vederea tipăririi, la care a fost supusă teza susținută în 2009, a dat o lucrare nouă nu doar înnoită sub raport bibliografic, dar și asupra conținutului din punct de vedere genealogic. De altminteri, autorul s-a format sub oblăduirea istoricilor Sorin Gorovei, Mircea Ciubotaru și a Societății de geneaologie „Sever Zota” din Iași, publicând de-a lungul vremii studii serioase în domeniul geneaologiei. S-a străduit să ordoneze și să îmbine constructiv cercetările anterioare cu cele recente și personale, aducând, în lucrare, surse sigilografice și heraldice, acolo unde izvoarele scrise lipsesc.
Rădăcinile „oamenilor puterii” sunt adânci și stau sub zodia descălecatului, a întemeierii și construcției statului, în vremea când se închega prima elită a Țării Moldovei, prin împletirea neamurilor autohtone, de stăpâni ai pământului, cu acelea ale descălecătorilor. În acest caz, cercetarea autorului îmbină sondajul genealogic cu urmărirea ocinelor și dedinelor, pentru recunoașterea stăpânirilor ereditare.
Autorul în ultimul capitol al lucrării consideră că răzeșii erau descendenți din stăpânii cei vechi, fiind în strânsă legătură cu proprietatea pâmântului. Studiile genealogice au dovedit că răzeșii erau urmașii peste generații ai boierilor din secolele XIV-XV, ale căror proprietăți au fost fărâmițate, prin împărțiri succesive, la fiecare generație, până au sărăcit, cei mai mulți vânzându-și părțile lor de moșie. Statutul lor juridic era același cu al marilor boieri și a fost desființat în 1856, răzeșii intrând în legendă ca războinici ai lui Ștefan cel Mare, datorită imaginației istoriografiei și a literaturii romantice. Ei nu pot fi asimilați cu țăranii așa cum considera istoriografia marxistă, pentru că ei erau dependenți de un stăpân, iar în feudalism starea de libertate era condiționată de proprietatea asupra pământului, cu toate drepturile și obligațiile aferente (p. 369).
Cartea recent apărută, îndeamnă la reflecție și prin cercetările întreprinse, trecutul mai pierde câte ceva din incertitudinile care i se pot bănui, iar viitorul său se întrevede într-un orizont luminat de încredere. Din colțurile umbrite ale istoriei, eroii acestei cărți ne amintesc despre „slujirea țării, a puterii și a celor care le-au întrupat” , conchide profesorul Sorin Gorovei (p. 16).
În Introducere, autorul cărții, întreprinde un istoric al cercetării acestei teme, subliniind necesitatea cunoașterii universului cotidian al boierilor din vremea lui Ștefan cel Mare. Îndelungata sa domnie cu numeroșii boieri, care i-au fost alături în Sfatul domnesc, reprezintă interes nu numai pentru istoria Moldovei, dar și în ce privește istoria României. În aproape o jumătate de veac, schimbul de generații era inevitabil, mulți boieri au căzut în războaie, mai ales în bătălia de la Vaslui din 1475 și în lupta de la Războieni, din anul următor, numele lor fiind amintit în pomelnicele mănăstirilor, precum cele de la la Bistrița. Nu întâmplător, la două decenii de la tragicele lupte de la Podul Înalt și Valea Albă, în 1496, Ștefan cel Mare a zidit o biserică mausoleu închinată Arhanghelului războinic Mihail, care există și astăzi la Războieni, unde au fost depuse osemintele boierilor căzuți în lupte, amintindu-se jertfa lor într-o inscripție din piatră.
Au fost și unii boieri care au fost executați pentru trădare, în urma bătăliei de la Baia, din 1467, iar alții au încercat o opțiune opusă celei oficiale în politica externă, în contextul luptei de la Lipnic cu tătarii și al incursiunilor lui Ștefan cel Mare asupra Țării Românești. Astfel, în târgul Vasluiului, alături de alți doi boieri, însuși vornicul Isaia, cumnatul domnului, a fost decapitat în 1471.
Dacă în jurul anului 1400, Sfatul domnesc cuprindea 15 boieri, la începutul domniei lui Ștefan cel Mare, acesta număra 35 de membri pentru ca, ulterior, numărul lor să scadă progresiv: 25 în jurul anului 1475, ajungând la 15 spre anul 1500, ceea ce ne duce la părerea că în timpul domniei marelui voievod s-a produs profesionalizarea Sfatului domnesc, prin promovarea boierilor cu dregătorii în detrimentul celor fără funcții, ceea ce prefigura o nouă situație socială, în care, în secolele următoare, accentul avea să cadă din ce în ce mai mult pe dregătorie ca semn al boieriei și al deținerii puterii (p. 25).
Cel mai important dregător era logofătul, șeful cancelariei și păstrător al sigiliului domnesc, el fiind menționat întotdeauna la sfârșitul listei Sfatului domnesc. Ordinea membrilor Sfatului domnesc începea cu Domnul Țării și fiii acestuia, urmând mitroplitul, episcopii și egumenii, menționați rar în documentele oficiale și continuă cu cel dintâi sfetnic, alături de Ștefan cel Mare, fiind zece asemenea boieri. Crește în timpul domniei sale prestigiul dregătoriei de vornic, urmând celei de logofăt în Sfatul domnesc. După logofăt, vornic, boierii din fruntea Sfatului și pârcălabii cetăților încheiau prima categorie a ierarhiei boierești. A doua categorie a ierarhiei cuprindea boieri cu dregătoriile de spătar, vistiernic, postelnic, ceașnic ( paharnic ), stolnic și comis.
Lucian Lefter a avut în vedere genealogia, cu ascendența, descendența, înrudirile dregătorilor și descrierea clanurilor boierești (familie, carieră, proprietăți, activitate de ctitor), cu reperele biografice ale acestora, realizând o radiografie a boierilor din Sfatul domnesc al lui Ștefan cel Mare cu medalioanele aferente.
Reconstituirea relațiilor genealogice între boierii Sfatului domnesc, cu legăturile de rudenie a fost urmărită timp de trei secole, începând cu întemeierea Moldovei și mergând până la începutul secolului al XVII-lea. S-au recompus verigile la aproape 40 de boieri din cei peste 100 din Sfatul domnesc al lui Ștefan cel Mare.
Marele voievod a urmărit consolidarea puterii domnești în detrimentul celei boierești, prin cumpărarea satelor și alipirea acestora la domeniile târgurilor și ale cetăților, fiind o constantă a politicii sale. Ulterior, multe sate au devenit donații ale lui Ștefan cel Mare către mănăstiri și ele au dus la slăbirea puterii boierești în momentele de restriște pentru țară.
Din cei peste 100 de dregători care au trecut prin Sfatul domnesc, mulți au căzut în războaie, iar alții au fost dregători înaintea domniei marelui voievod și câțiva au slujit urmașilor lui Ștefan cel Mare. Unii au devenit figuri ilustre intrate în legendă, precum Ionică Tăutul, portarul Sucevei, Șendrea și Luca Arbore, rudă a domnului. Cu toții aparțineau aceluiași grup de familii înrudite, cu origini etnice diverse, urmași ai celor care au fost întemeietorii Moldovei și sprijin de nădejde în vremuri tulburi pentru țară. (p. 368).
Se știe că în lumea medievală oamenii nu gândeau și simțeau la fel ca noi cei de azi, întrucât era un alt sistem de valori și o stare social-economică concretizată prin viața boierească de curte, iar cartea lui Lucian Lefter valorizează contribuțiile consistente pe acestă temă la care se adaugă propriile cercetări începute încă din studenție. Trebuie amintit că boierii societății moldovenești erau stăpânii locurilor și formau elita politcă și militară a Țării Moldovei, iar alături de domn, reprezentau Puterea, ei fiind sfetnicii săi apropiați și devotați. Boierii erau familii înrudite, acționau solidar și aveau interese politice comune. Autorul a realizat un tablou veridic al elitei boierești, subliniind contribuția ei la dezvoltarea Moldovei în secolul al-XV-lea, ajutându-i pe voievozi să conducă statul și boierii eru răsplătiți pentru slujirea lor cu danii, menționate în actele de cancelarie ale timpului. Identitatea marilor boieri s-a făcut și cu ajutorul sigiliilor de pe actele vremii, care sunt, adeseori singurele mărturii materiale păstrate de la unii dregători. Aceste peceți boierești au fost coroborate cu alte acte scrise sau izvoare istorice pentru a contura tabloul complet al boierimii moldave. Domnitorul acorda privilegii vitejilor Țării pe baza meritelor dobândite pe câmpul de luptă, crescând astfel ponderea dregătorilor militari, îndeosebi a pârcălabilor, în calitate de conducători de cetăți și ținuturi. În Sfatul domnesc ei erau înaintea dregătorilor de curte, fiind numiți în această funcție unii din rudele sale, consolidându-se puterea centrală. În sprijinul reconstituirii Sfatului domnesc vin și izvoarele heraldice pentru cunoașterea trecutului genealogic al vechilor neamuri de dregători cu legăturile de rudenie în plan vertical și orizontal.
Această carte rămâne de bază pentru oricine dorește să studieze structurile puterii în vremea lui Ștefan cel Mare, pe care se bizuia domnia și ce fel de oameni erau atunci. Avem acum o imagine cu mai puține incertitudini despre epoca lui Ștefan cel Mare.Valoarea cercetării întreprinse de Lucian Lefter stă în faptul că aduce la suprafață o lume necunoscută, cea din jurul domnitorului moldovean, a cărui figură este printre cele mai populare din istoria noastră și a fost prezentată multă vreme de clișee. Lucrarea aduce contribuții consistente și lămuritoare privitoare la 114 mari boieri, care au făcut parte din Sfatul domnesc al lui Ștefan cel Mare, prezintă însemnele heraldice, stemele și sigiliile acestor boieri și ale celor de dinaintea lor, dar și despre originile și descendența boierimii moldo vene, temă care l-a preocupat constant pe autor în ultimele decenii.
Despre boierii din timpul marelui voievod s-au scris de-a lungul timpului numeroase articole, studii și cărți și s-au susținut ipoteze diferite, unele de-a dreptul fantastice. Cele mai multe dintre opinii au fost generate în perioada romantismului, dar și ulterior judecând epoca și oamenii secolului al XV-lea după valori și criterii din timpul mișcărilor de emancipare națională și chiar în perioadele mai recente, când etnicitatea devine predominantă. S-au făcut aprecieri în legătură cu originea etnică a boierilor, cu originea geografică, cu numele purtate de diferiți membri ai Sfatului domnesc, cu apartenența lor confesională a lor, cu averile lor etc. Multe ditre acestea nu s-au dovedit de nesuținut în timp, dar perpetuarea lor a continuat. Treptat, noi surse, aduc precizări importante și luminează multe unghiuri obscure, așa cum se întâmplă în lucrarea lui Lucian Lefter.
Bazată pe o muncă de documen tare riguroasă și migăloasă, cartea are meritul de a desțeleni porțiuni dintr-o perioadă istorică încă populată de fantasmele ideologiei comuniste și de numeroase clișee, fiind, așa cum aprecia profesorul universitar Alexandru Platon la lansarea cărții la Iași că este „foarte importantă pentru profesioniștii istoriei, o cercetare adevărată, o cercetare model”. Lucrarea are un stil proaspăt, ceea ce o face accesi bilă unui public larg și nu doar cercetătorilor sau istoricilor.
Anexele cărții de față cuprind ilustrații color (peceți, sigilii, urice, documente) și Planșa cu arborele genealogic al boierilor din vremea lui Ștefan cel Mare, la care se adugă o vastă Bibliografie, oferindu-ne o imagine de ansamblu asupra Sfatului domnesc al marelui voievod
Așadar, cartea lui Lucian – Valeriu Lefter încununează strădania de a ne releva importanța boierilor în ierarhia statului moldovean, fiind baza puterii marelui voievod, aceștia contribuind la creșterea faimei sale. Recomandăm cartea, cu căldură, tuturor iubitorilor de istorie . Cititorii vor găsi în ea o nouă viziune asupra puterii politice din epoca ștefaniană, într-o lume medievală tulburată de puterea funciară și război. Autorul ne oferă un dar prețios, asemenea unei raze de lumină, din prinosul inimii și ostenelii în căutarea adevărului, atât cât ne este dat, iar cititorii resimt bucuria regăsirii și trăirii vieții politice autentice din vremea lui Ștefan cel Mare, patronul spiritual al județului Vaslui.
Prof. dr. Nicolae Ionescu
