După aproape o lună de la organizarea unui concurs de angajare a 12 medici specialiști și a unui medic primar, conducerea Spitalului de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad încearcă să acopere specialitățile deficitare cu doi noi medici specialiști.

Pe 2 mai, Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad a anunțat scoaterea la concurs a două posturi de medic, ambele cu normă întreagă și pe o perioadă nedeterminată. Astfel, unitatea încearcă să angajeze un medic specialist în specialitatea Oncologie medicală pentru Compartimentul Oncologie Medicală și un medic specialist în specialitatea Radiologie și imagistică medicală pentru Laboratorul de Radiologie și imagistică medicală.
Dosarele de concurs se depun la sediul spitalului, la Biroul Personal, între 2-15 mai, în intervalul orar 9.00-15.00. Persoanele interesate pentru oricare din cele două posturi vacante trebuie să știe că, pe lângă condițiile generale impuse, trebuie să respecte și niște condiții specifice, adică să aibă studii superioare certificate prin diplomă de licenţă în Medicină și să aibă certificat de medic specialist. De asemenea, în ceea ce privește vechimea în specialitate, candidații interesați trebuie să aibă stagiul de rezidențiat finalizat. În cazul postului de medic radiolog, candidații trebuie să aibă atestat de studii complementare în Tomografie Computerizată.
Concursul propriu-zis constă în trei etape: • selecția dosarelor de înscriere (proba A) și stabilirea punctajului rezultat din analiza și evaluarea activității profesionale și științifice pentru proba suplimentară de departajare (proba D); • proba scrisă (proba B); • proba practică (proba C). Probele se vor susţine la sediul Spitalului de Urgenţă „Elena Beldiman” Bârlad, din strada Republicii nr. 300. Relații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0235/416.400 (interior 147 – Serviciul RUNOS).
„Se pot prezenta la etapa / proba următoare numai candidații declarați admiși la etapa / proba precedentă. Sunt declarați admiși candidații care au obținut minim 50 de puncte la proba scrisă, respectiv 50 de puncte la proba practică. În urma susținerii tuturor probelor, vor fi declarați admiși candidații care au realizat un punctaj minim de 50 de puncte, în urma calculării mediei aritmetice. Obținerea postului se face strict în ordinea descrescătoare a punctajului realizat”, se arată în anunțurile publicate pe pagina de internet a spitalului.
Pentru postul de radiolog, proba scrisă va fi susținută pe 26 mai, de la ora 9.00, iar cea practică pe 31 mai, tot de la ora 9.00. Rezultatele finale vor fi afișate pe 7 iunie, la ora 12.00. În cazul postului de oncolog, proba scrisă va avea loc pe 29 mai, de la ora 9.00, iar cea practică pe 1 iunie, tot la ora 9.00. Rezultatele finale vor fi afișate pe 8 iunie, la ora 12.00.











Sunt specialiști pe ITP, cum e FERARU, sau PRC?
Comentariile sunt închise.