Realizarea unui parteneriat între Aquavas, ca operator autorizat, și un furnizor de contoare de apă cu citire de la distanță, care să asigure și montare lor, ar rezolva complet problema vasluienilor, crede consilierul județean Marius Arcăleanu, care deplânge prețul foarte mare la apă și canalizare și metrii cubi de apă în plus facturați de Aquavas față de cei consumați.

„Una dintre cele mai apăsătoare probleme cu care ce confruntă vasluienii care locuiesc la bloc este prețul foarte mare la apă și canalizare și metrii cubi de apă în plus facturați de Aquavas față de cei consumați. Problemele sunt semnalate zilnic de către cetățeni dar cei responsabili refuză categoric să iasă cu un răspuns la aceste probleme”, a spus, ieri, consilierul județean Marius Arcăleanu, fost candidat pentru Primăria municipiului Vaslui, ieri, în cadrul unei conferințe de presă în care și-a propus să ofere soluții pentru această problemă.
„Chiar dacă Aquavas prezintă ca soluție unică facturarea apei către asociațiile de proprietari pentru că știu faptul că acest lucru este foarte greu, aproape imposibil, aceasta nu este singura soluție”, a arătat Arcăleanu, care a prezentat realizarea unui parteneriat între Aquavas, ca operator autorizat, și un furnizor de contoare de apă cu citire de la distanță, care să asigure și montare acestora, ca soluția care ar rezolva complet problema vasluienilor.
„Am purtat discuții cu diverși astfel de furnizori și am primit asigurări ca acest parteneriat ar rezolva problema. Este nevoie doar de dorință de implicare din partea autorităților. Prețul unui astfel de apometru inteligent este de aprox. 200 de lei cu tot cu montaj. În majoritatea apartamentelor sunt necesare doua astfel de apometre. Astfel, investiția este de doar 400 de lei. Mai mult decât atât, furnizorii cu care am discutat mi-au transmis că aceste sisteme pot fi plătite și în rate, ceea ce cu siguranță va fi un plus pentru vasluienii care-și doresc să plătească doar atât cât consumă. Este singura soluție prin care putem intra în legalitate! Ceea ce se întâmplă acum în judetul nostru este o situație în afara legii și devine tot mai gravă cu fiecare zi care trece!”, a mai spus Marius Arcăleanu.
El a spus că Aquavas a demonstrat că știe despre această soluție, pentru că a montat contoare de apa cu citire la distanta la blocul 76, în Municipiul Vaslui.











