Ajutor financiar de la Consiliul județean pentru 24 de comune cu mari nevoi

17.100 mii lei. Este suma pe care Consiliul Județean o va repartiza, din fondul aflat la dispoziția sa din impozitul pe venit, pentru două orașe, Murgeni și Negrești, și 22 de comune cu mari necesități financiare.

În ședința din 21 martie, executivul Consiliului Județean (CJ) va propune consilierilor spre aprobare un proiect de hotărâre prin care se dorește repartizarea pe unități administrativ-teritoriale ale județului Vaslui a unei părți din fondul aflat la dispoziția Consiliului Județean Vaslui din impozitul pe venit, pentru anul 2023. Suma cu care CJ își propune să ajute unitățile administrativ-teritoriale este de 17.100 mii lei și va fi distribuită astfel: Dragomirești – 3.000, Gherghești – 1.800, Fălciu – 1.400, Murgeni – 1.200, Ivănești – 1.200, Tutova – 1.000, Alexandru Vlahuță – 500, Coroiești – 500, Ibănești – 500, Mălușteni – 500, Pochidia – 500, Puiești – 500, Tătărăni – 500, Todirești – 500, Zăpodeni – 500, Negrești – 500, Arsura – 400, Bălteni – 400, Grivița – 400, Băcani – 300, Băcești – 300, Bogdănița – 300, Viișoara – 250 și Vulturești – 150.

„După aprobarea bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale din județ, Consiliul Județean s-a confruntat cu o avalanșă de cereri ale acestora, prin care sunt solicitate fonduri în vederea echilibrării bugetelor. În proporție de peste 90%, aceste cereri de fonduri au ca obiect necesitățile pe care UAT-urile le au pe secțiunea de dezvoltare în vederea achitării cofinanțării unor proiecte finanțate din fonduri europene și/sau naționale care au fost finalizate și nu pot fi recepționate deoarece beneficiarii se află în imposibilitatea de a achita cota de cofinanțare. Astfel, în urma analizei efectuate asupra solicitărilor de fonduri, s-a constatat necesitatea repartizării sumei de 17.100 mii lei către un număr de 24 unități administrativteritoriale”, se arată în proiectul de hotărâre.

1 COMENTARIU

  1. Eu cred ca voi efectiv nu știți să scrieți un articol ori sunteți atât de bătuți în cap încât să publicați această mizerie.Măi oameni buni in sufletul meu cred că sunteți adevărați profesioniști alminteri nu ați fi acolo în acel post pe care il ocupați (acela de a informa cetățeanul),va rog din suflet nu ne mai faceți de râs prezentând astfel de articole,luați atitudine,prezentați multitudinea de cazuri sociale ,mulțimea de bătrâni fără de ajutor, imensa lipsă de profesioniști ori doritori de bine obștesc și nu in ultimul rând dezvăluiți populației Județului Vaslui și întregii țări ce panarame de conducători au.Vă respect însă vreau să știți că aștept mult mai mult de la voi!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.