Cu o întârziere de aproape doi ani de la aprobarea de către autoritățile locale, elevii din Bârlad și cei din localitățile limitrofe ce studiază la școli și licee din Bârlad vor avea acces gratuit în curțile și pe terenurile de sport exterioare ale unităților de învățământ din oraș. Măsura va trebui să fie aplicată din luna mai, până atunci conducerea școlilor având obligația să modifice regulamentele de funcționare ale unităților în acest sens.

În iulie 2021, consilierii bârlădeni au aprobat o hotărâre ce viza „utilizarea curților și a terenurilor de sport exterioare aflate în administrarea unităților de învățământ preuniversitar din municipiul Bârlad”. Concret, prin această inițiativă ce a aparținut grupului USR, s-a dorit permiterea accesului gratuit și în timpul vacanțelor și a zilelor libere a tuturor elevilor cu vârsta de până la 18 ani pe terenurile de sport ale școlilor și liceelor din oraș. Cu atât mai mult cu cât, în prezent, municipalitatea nu dispune de spații necesare recreării copiilor din oraș. În acest sens, a fost aprobat și Regulamentul privind accesul și modul de utilizare a curților și terenurilor de sport în aer liber aflate în administrarea unităților de învățământ din Bârlad.
„În acest fel, copiii din cartiere au posibilitatea de a practica în curtea școlilor, în timpul vacanței și a zilelor libere următoarele sporturi: fotbal, baschet, volei, etc. Prezentul regulament are în vedere reglementarea activităților și a modului de a utiliza curțile și terenurile de sport exterioare aflate în administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat de pe raza Bârladului. De asemenea, având în vedere interesul public de netăgăduit cu privire la dezvoltarea fizică și mentală a copiilor, determină necesitatea asigurării unor facilități sportive. Acest proiect va avea beneficii imediate pentru elevi și pentru toți actorii sociali: • implicarea elevilor în activități care se desfășoară în natură; • recuperarea lipsei de mișcare cauzată de școala online; • încurajarea adoptării unui stil de viață sănătos; • copiii vor avea un loc sigur pentru a face sport; • reducerea delicvenței juvenile; • crearea unui spirit comunitar; • autoritățile locale vor fi percepute ca fiind apropiate de nevoile cetățenilor”, se menționa în referatul de aprobare al inițiativei votate în iulie 2021.
De atunci și până acum, lucrurile nu au mai evoluat, astfel că elevii nu s-au putut bucura de terenurile de sport ale școlilor. Asta chiar dacă, între timp, a intrat în vigoare și o lege inițiată de USR și votată de Parlament în acest sens. Actul normativ prevede că toate unitățile de învățământ au la dispoziție 120 de zile să introducă în regulamentele de funcționare prevederi legate de acces și de modul de utilizare al spațiilor și terenurilor de sport aflate în folosința acestora, precum și orarul de acces, după orele de program, în zilele libere și în timpul vacanțelor școlare. La Bârlad, directorii școlilor au fost deja informați despre această noutate și sunt obligați să se conformeze până la începutul lunii mai.
„În data de 6 ianuarie, am informat directorii tuturor unităților de învățământ despre faptul că, în termen de 120 de zile, va fi necesară modificarea regulamentelor de funcționare ale fiecărei unități școlare în parte, astfel încât să se încadreze în noile prevederi legale. Toate documentele au fost puse la dispoziția unităților de învățământ și, începând din luna martie, împreună cu colegul meu, consilierul local, profesor de educație fizică și sport, Vlad Sîrbu, vom discuta cu fiecare în parte despre acest subiect”, a declarat Ana-Maria Vintilă, viceprimarul Bârladului.
Potrivit Regulamentului atașat la hotărârea adoptată de consilierii bârlădeni, copiii vor avea voie să intre în curtea / terenul de sport al școlii doar în intervalele orare 9.00 – 13.00 și 16.00 – 21.00, cu excepția zilelor în care au loc examene, olimpiade, concursuri, festivități, etc. În unitățile școlare unde nu există amenajări pentru sportul de masă (fotbal, handbal, baschet, volei, etc.), accesul se face numai pentru activități de recreere, în spațiile special amenajate în acest sens (bănci, mese pentru șah, socializare).
„Faceți sport! Aceasta este încurajarea mea către toți copiii, tinerii, dar și către cei cu mai multă experiență de viață. Practicarea unui sport contribuie la existența unui stil de viață sănătos și dezvoltă disciplina. Sper ca acum, după adoptarea legii, să văd cât mai mulți copiii făcând mișcare în curțile școlilor. Acum, unii dintre ei bat mingea pe alei sau chiar pe stradă. Curtea școlii ferește copiii de accidentele rutiere. Curtea școlii este locul ideal pentru a oferi copiilor șansa de a se îndrăgosti de sport și mișcare. Curtea școlii este șansa unei copilării de a fi mai sănătoși și de a-și face noi prieteni”, a completat Vlad Sîrbu, consilier local din partea USR Bârlad.











