Comuna Todirești va avea străzi asfaltate

0

În viitorul apropiat, sătenii din comuna Todirești se vor bucura de condiții moderne în ceea ce privește infrastructura rutieră. Motivul: proiectul aprobat pentru finanțare cu fonduri europene, prin Programul „Anghel Saligny”, a primit „undă verde”. Mai exact, a fost deja semnat contractul de finanțare, astfel că următorul pas este scoaterea la licitație a execuției lucrărilor.

Anunțul a fost făcut public joi, 22 decembrie, de către Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, care a precizat că a semnat 42 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Acestea au o valoare totală de 383.332.062,63 lei și au în vedere modernizarea infrastructurii rutiere, asfaltare drumuri, construirea de poduri, podețe și punți pietonale, lucrări de extindere și modernizare stație de epurare ape uzate, precum și pentru înființarea sau extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare.

Din cele 42 de investiții, doar una vizează județul Vaslui. Este vorba despre „Modernizare drumuri sătești în comuna Todirești, județul Vaslui, cu o valoare de 6.068.315,32 lei.

Celelalte 41 de investiții au în vedere următoarele UAT-uri din țară: municipiul Blaj (județ Alba); comuna Gura Vadului (județ Prahova); comuna Predeal-Sărari (județ Prahova); orașul Râșnov (județ Brașov); comuna Leorda (județ Botoșani); comuna Cârțișoara (județ Sibiu); comuna Sadu (județ Sibiu); comuna Bunila (judeţ Hunedoara); comuna Mihalţ (județ Alba); comuna Berevoești (județ Argeș); comuna Doicești (județ Dâmbovița); comuna Căldăraru (județ Alba); comuna Băcia (judeţ Hunedoara); comuna Moara (județ Suceava); comuna Săuleşti (judeţ Gorj); comuna Domnești (județ Argeș); comuna Voitinel (județ Suceava); comuna Săpata (județ Argeș); comuna Teliu (județ Brașov); comuna Ciochina (județ Ialomița); comuna Budeasa (județ Argeș); comuna Moșoaia (județ Argeș); comuna Țițești (județ Argeș); comuna Sânmartin (județ Bihor); orașul Corabia (județ Olt); comuna Pipirig (județ Neamț); comuna Victoria (județ Iași); etc.

Cu aceste proiecte, numărul contractelor semnate, până în prezent, în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, se ridică la 234. Valoarea totală a investițiilor este de 2.383.835.386,53 lei.