„Eu sunt Calea, Adevărul și Viața.” – Iisus Hristos
Recent, a apărut la Editura Praxis din Râmnicu Vâlcea, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, o carte inedită, dedicată unei personalități ecleziastice născută pe meleagurile vasluiene, Părintele Arhimandrit doctor Chesarie Gheorghescu (1929-2017). A fost un teolog erudit, monah cu un har deosebit, fost deținut politic și un luptător neînfricat împotriva comunismului.
A intrat de timpuriu în viața monahală, slujind în ogorul Bisericii peste 72 de ani. Prin intermediul acestei cărți aflăm lucruri necunoscute, dar adevărate, despre Părintele Chesarie, care pe parcursul vieții sale, a luminat ca o flacără neîntreruptă prin trăirea propriei vieți de bunătate și jertfelnicie. Personalitatea sa fascinantă este redată prin amintiri, evocări, gânduri a 51 de oameni care l-au cunoscut, majoritatea din cadrul Bisericii ( șase ierarhi, 29 de preoți, monahi și monahii), dar și 16 intelectuali laici.
Lucrarea a apărut în condiții grafice deosebite, cuprinde 335 de pagini și este însoțită de Anexe cu fotografii de familie, din timpul studiilor și din viața monahală.
Viața nu i-a fost deloc ușoară, ci plină de privațiuni și evenimente tumultoase. A căutat mereu lumina rugăciunii inimii, dar și lumina care vine din lecturi și cugetări teologice. Părintele Arhimandrit s-a născut la 12 martie 1929, în comuna Oșești, într- o familie de țărani răzeși, Neculai și Anghelina Gheorghescu, dăruită de Dumnezeu cu șase copii, trei dintre ei murind la vârste mici. Dureros a fost că cei trei copii în viață au rămas fără părinți în preajma celui de-al Doilea Război Mondial și nevoiți să facă față distrugerilor provocate de armata de ocupație a lui Stalin. Având o frumoasă îndrumare religioasă de la mama sa, fiind obișnuit cu sfintele slujbe, cu rugăciunea și dragostea de Dumnezeu, Constantin a simțit o chemare sufletească pentru viața monahală. Așa se face că, la 15 ani, în luna noiembrie 1944, a plecat însoțit de un văr, la mănăstirea Maglavit, unde l-a cunoscut pe Petrache Lupu, despre care se spunea că i se arătase Dumnezeu în biserica de la stână, miracol cunoscut în toată Europa anilor treizeci ai secolului trecut. În casa acestuia a stat două luni. Neavând unde locui în această mănăstire se întoarce la Oșești, dar dorul după viața monahală îl mistuia și mai tare (p. 58).
În ianuarie 1945 pleacă din nou la Maglavit și apoi la Sâmbăta de Sus,unde l-a cunoscut pe Părintele Arsenie Boca, intrând în contact cu monahi cu viața îmbunătățită. Însă, din cauza războiului nu existau chilii pentru închinovierea tinerilor doritori de trăire monahală. Revine în comuna natală, cu gândul de a merge la altă mănăstire. Avea 16 ani și dorul după mănăstire creștea tot mai mult. Ajunge la Mănăstirea Neamț, în ajunul Praznicului Înălțării Domnului, de hramul acestei lavre din Ahiepiscopia Iașilor. A dorit să devină frate, dar fiind aici mulți viețuitori, aproape 400, este îndrumat spre mănăstirea Secu. După multe încercări: foame, sete, frig, frică atunci când îl apuca noaptea și nu avea unde să doarmă, ajunge la Mănăstirea Secu dar i s-au cerut actele de identitate. Neavând nici un act asupra sa este trimis în satul Oșești, pentru a-și procura cele necesare.
După multe peripeții, îndurând multe necazuri și neajunsuri, ajunge de data aceasta, la Mănăstirea Cozia. Aici este în cele din urmă primit și devine frate, părinții acestui locaș voievodal străduind-se să mențină viața monahală după rânduiala Sfinților Părinți, dând sfaturi duhovnicești tinerilor începători. În 1949, fratele Constantin este tuns în monahism, primind numele de Chesarie de la Episcopul Râmnicului, Iosif Gafton. În același an, se înființează Seminarul monahal superior de la Neamț, unde mergeau călugări și frați din toate mănăstirile din țară. A fost recomandat de Cancelaria Sfântului Sinod ca și părintele monah Chesarie Gheorghescu să meargă la Seminarul de la Neamț, unde a fost admis la cursurile de zi și absolvă în 1955 seminarul, cu rezultate excepționale.
În toamna aceluiași an, a intrat prin concurs la Institutul Teologic de Grad Universitar din București, fiind admis pe locul al treilea, din 105 candidați. În acea perioadă, Patriarhia Ortodoxă Rusă a oferit Patriarhiei Române câteva burse la Academia Zagorsk din Moscova. Dintre cei zece candidați propuși pentru studii în capitala U.R.S.S. au fost trimiși, în cele din urmă, doar doi: părintele Lucian Florea, viitorul Episcop al Tomisului, și părintele Chesarie Gheorghescu. Înainte de a pleca la Moscova, în 1956 este hirotonit diacon și apoi ieromonah de către Episcopul Iosif Gafton. În cei patru ani de studii a fost bursier de gradul I al Academiei Teologice și a fost declarat licențiat în teologie cu rezultate excepționale. Teza de licență, de o valoare deosebită, a fost susținută în limba rusă. Munca stăruitoare, spiritul distins și caracterul ales au fost apreciate de profesorii și studenții din acei ani. A fost coleg de an și prieten apropiat cu Patriarhul Georgiei, Ilia al II-lea, cu mitropolitul Filaret al Bielorusiei , cu mitroplitul Nicodim de Harcov și alți ierarhi din lumea ortodoxă.
Fiind la Moscova și având în vedere situația gravă din țară după intrarea în vigoare a Decretului 410 din 1959, prin care s-a trecut la desființarea monahismului românesc și îndepărtarea a numeroși călugări din mănăstiri, concomitent cu arestarea marilor profesori teologi și a oamenilor de cultură nevinovați, părintele Chesarie s-a hotărât ca la întoarcerea în țară de la Moscova să facă o călătorie cu avionul pe un alt traseu: Moscova – Praga – Paris- Roma – Atena. Scopul acestei călătorii a fost să aducă la cunoștiința lumii occidentale atrocitățile și crimele practicate de regimul comunist, ateu, împotriva Bisericii și asupra monahismului, în special. A fost sfătuit să nu se întoarcă în țară că va fi arestat, dar părintele Chesarie iubind atât de mult patria, revine în țară și este arestat de Securitate la 8 decembrie 1960, trecând prin calvarul închisorilor comuniste: Uranus, Jilava, Dej, Aiud și Gherla. În închisoare a cunoscut numeroși deținuți politici, figuri exemplare ale Bisericii și culturii românești, precum Bartolomeu Anania, Arsenie Papacioc, arhimandritul Mina Dobzeu, cel care l-a botezat pe învățatul evreu Nicolae Steinhardt, profesorii universitari Nicolae Mărgineanu și Nicolae Balotă, ultimul coleg de celulă cu părintele Chesarie etc.
Amenințările, persecuțiile și torturile au luat sfârșit în august 1964, când are loc eliberarea generală. Se întâlnește în tren cu Părintele Arsenie Papacioc și sunt primiți de Patriarhul Iustinian, care s-a bucurat de eliberarea lor. Acesta îi prețuia foarte mult și i-a sfătuit să se întoarcă la mănăstirile de metanie, Părintelele Chesarie revenind la Mănăstirea Cozia. Însă, la presiunile Securității, este îndepărtat din obștea Mănăstirii Cozia și a mers la Mănăstirea Dintr-un Lemn unde a fost exilat, urmărit și marginalizat până la sfârșitul vieții (1965 -2017). Astfel, atitudinea sa curajoasă față de Decretul 410/1959 îndreptat împotriva monahismului românesc face ca Securitatea să îl urmărească permanent și să nu poată accede în ierarhia superioară a Bisericii. La venirea Părintelui Chesarie, Mănăstirea istorică și voievodală Dintr-un Lemn, era aproape de dezafectare. Prin măsuri energice acesta introduce curentul electric, rețeaua de canalizare, reface obștea monahală reprimind monahiile îmdepărtate prin Decretul 410, reînnoiește programul liturgic, susținând predici de înaltă ținută teologică și pune bazele colecției de obiecte bisericești. Ele erau în folosul obștii și pentru cinstirea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului Grabnic Ajutătoare, ocrotitoarea mănăstirii.
Paralel cu activitatea administrativă și duhovnicească, părintele Chesarie, având rezultate excepționale pe toată perioada studiilor din țară și străinătate, primește binecuvântarea Episcopului Iosif Gafton de a urma a studiile doctorale la zi în cadrul Institutului Teologic din București, la secția de teologie sistematică, sub îndrumarea Părintelui Prof.dr.Dumitru Stăniloaie. Totodată, la 8 septembrie 1973 este ridicat la rangul de arhimandrit. La 30 iunie 1980 își susține teza de doctorat „Învățătura Ortodoxă despre Iconomia Dumnezeiască și Iconomia Bisericească” în fața unei comisii renumite, din care a făcut parte și Părintele Profesor Constantin Galeriu. A obținut titlul de doctor în teologie cu calificativul „Foarte bine”.Teza Părintelui Chesarie a fost citată în numeroase studii teologice și a cunoscut aprecieri elogioase din partea unor ierarhi precum Mitropolitul Antonie Plămădeală și Î.P.S. Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului. Studiile doctorale au relevat dorința de cunoaștere permanentă a monahului pe care o nutrea din tinerețe.
Studiile solide de teologie și conduita exemplară în cadrul Mănăstirii Dintr-un Lemn ale Părintelui Chesarie, îl determină pe Patriarhul Iustinian Marina să hotărască transferul acestuia la Seminarul Teologic de la Curtea de Argeș înființat în 1968, numindu-l profesor la catedra de Studiu Biblic, de Teologie Dogmatică și Îndrumări Misionare, unde a funcționat și ca director până la 1 august 1977. La Seminarul Teologic Arhim. Prof. dr. Chesarie Gheorghescu a îndrumat peste 450 de elevi teologi, deveniți preoți la unele parohii vacante din Ardeal și Banat, răspândind lumina Evangheliei. Presiunile Securității asupra Bisericii și viața exemplară a directorului au dus la desființarea seminarului după nouă ani de funcționare, producând multă întristare sufletească în rândul opiniei publice.
După desființarea Seminarului de la Curtea de Argeș la 1 august 1977, Patriarhul Iustin Moisescu a rânduit ca Părintele Chesarie să fie numit chiar în aceeași zi „Exarh al Sfintelor Mănăstiri din Arhiepiscopia Bucureștilor”.
În noua demnitate ecleziastică și-a pus toată puterea pentru întărirea monahismului românesc, sub aspect moral, material și spiritual. În timpul exarhatului său au fost primiți peste 300 de tineri și tinere în mănăstiri, participând cu evlavie la tunderile în monahism, la hramurile mănăstirilor, la Sfânta Liturghie, la diferite slujbe, ținând cu aceste ocazii predici, cuvinte de învățătură sfaturi duhovnicești, apreciate de călugări, chiar dacă Securitatea îl supraveghea permanent, dar cu multă răbdare și încredere în Bunul Dumnezeu, reușea să obțină aprobările pentru închinovierea lor. În această perioadă a întocmit referate favorabile asupra unor monahi tineri, de perspectivă, viitori ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, precum Savu Dumitru-Teofan, viețuitor pe atunci al Mănăstirii Crasna, actualul Mitropolit al Moldovei și Argatu Constantin – Calinic, starețul Sfintei Mănăstiri Sinaia. Ca îndrumător al monahismului tânăr, a format noi călugări, unii dintre ei devenind stareți, episcopi și mitropliți. Ca Exarh, a adus o contribuție importantă la organizarea cursurilor cu ghizii bisericești din Arhiepiscopia Bucureștilor, în mai multe serii la Techirghiol, insistând pe formarea unei culturi vaste a monahilor ghizi de la renumitele monumente voievodale. Vorbea fluent limbile rusă, franceză, greacă, latină și se descurca în arabă. A călătorit în țările cocidentale, Grecia, Cipru și de mai multe ori în Israel.
Sub povara multor presiuni și suferințe din partea organelor de securitate, Părintele Arhimandrit Dr. Chesarie Gheorghescu s-a retras din ascultarea de Exarh al Bucureștilor, la Mănăstirea Dintr-un Lemn, unde avea domiciliu permanent. Însă, peste puțin timp, este numit la 10 mai 1989 stareț al al Mănăstirii Curtea de Argeș, renumită ctitorie voievodală și a primit vizita oficială a Regelui Mihai la Curtea de Argeș în 1992.
Preacuviosul Părinte Chesarie a fost un model de trăire monahală, de pregătire teologică și duhovnicească, fiind un călugăr cu o cultură vastă, povățuitor iscusit, care stăpânea cu multă pricepere învățătura Ortodoxă, rânduielile monahale și Sfânta Scriptură. Când oficia Sfânta Liturghie, o săvârșea cu mult har și predica era o adevărată enciclopedie cu multe cunoștințe de teologie, filosofie, istorie sau din alte domenii, reușind să-i uimească pe toți. Era impresionat de modul în care erau săvârșite Sfintele Slujbe în Biserica Rusă, dar nu și de politica marelui stat de la Răsărit. Uneori, revenea pe meleagurile natale, în comuna Oșești, interesându-se de rudele și prietenii din copilărie, sprijinând după puteri bisericile din zonă.
În 1994, se reîntoarce definitiv la Mănăstirea Dintr-un Lemn unde a slujit ca preot și duhovnic din 1965, trimis de la Mănăstirea Cozia, având aici domiciliu obligatoriu pe motiv că fuseese închis 10 ani și încă șapte pentru „ trădare de patrie”. Era adevărata sa casă, fiind foarte bine primit de viețuitori și își pregătește mormântul pentru trecerea la cele veșnice. Aici a slujit cu smerenie, îndrumând numeroșii creștini închinători pe căile virtuților și monahiile să păstreze cu desăvârșire viața de obște, după modelul Sfinților Părinți. A fost îngrijit în ultimii ani de viață cu multă dragoste, râvnă și devotament de maica Miriam Cărămidaru, născută și ea pe meleagurile vasluiene, în comuna Lipovăț. Aceasta i-a închinat cele mai multe pagini din carte.
În ziua de 14 iunie 2017 a trecut la cele veșnice. Pe 16 iunie, la slujba de priveghi a venit o delegație a Patriarhiei Române, formată din Preasfințiții Părinți Timotei Prahovenul și Ieronim Sinaitul, vicari patriarhali, pentru a-i aduce ultimul omagiu, ca semn de recunoștință pentru tot ce a însemnat Părintele Chesarie în Biserica strămoșească, pentru Teologia și monahismul românesc. Slujba de înmormântare a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la Mănăstirea Dintr-un Lemn, în prezența întregului sobor de maici și surori, a multor stareți și starețe, monahi și monahii, a peste 50 de preoți și a mulțimii fiilor săi duhovnicești, care l-au petrecut cu mult respect și tristețe pe ultimul său drum. La finalul slujbei de înmormântare s-a citit Mesajul de condoleanțe al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, subliniindu-se calitățile sale de „ preot misionar, harnic și apărător al tradițiilor monahale ortodoxe românești, o personalitate deosebită, culturală și duhovnicească, Părintele Arhimandrit Chesarie rămâne o pildă vie de dăruire pentru Biserica noastră”.
După plecarea la cele veșnice a Preacuviosului Chesarie, din inițiativa Părintelui Nicolae Bădărău, preot paroh la Biserica „ Sfânta Paraschiva” din Vaslui și nepot al vrednicului Arhimandrit, cu aprobarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, s-a hotărât ca această casă în care a locuit 42 de ani, la Mănăstirea Dintr-un Lemn, să devină „Casa memorială Arhim. Dr. Chesarie Gheorghescu”. Ea a fost amenajată ca un mic muzeu care oferă imaginea valorii spirituale și culturale a personalității Părintelui Chesarie. Pe peretele din fața Casei memoriale a fost amplasat un tablou cu chipul său, lucrat din infuzie de sticlă și o placă comemorativă din marmură, așezată la 9 iunie 2018, care amintește de faptul că acesta a locuit aici în anii 1965-2017.
Iată, că acum, la cinci ani de la trecerea sa la cele veșnice, a apărut un volum omagial cu aprecieri, amintiri și gânduri despre personalitatea complexă a acestui vas ales al Bisericii. Cartea se deschide cu aprecierile elogioase ale Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care îl consideră pe vrednicul de pomenire Părinte Chesarie „ca o făclie ce n-a putut fi pusă sub obroc” (p. 5), iar Părintele Arhiepiscop Irineu al Albei Iuliei îl așază „în galeria marilor monahi, care au lucrat cu osârdie în ogorul Bisericii, fiind un părinte bun și înțelept” (p.8). În continuare, Înaltpreasfințitul Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, îl consideră „un părinte duhovnicesc și vrednic mărturisitor al Mântuitorului Hristos, care a înțeles că mântuirea nu poate fi înfăptuită în solitudine, ci în comuniune, în împreună sfătuire pe care a ridicat-o la nivel de artă” (p.15), iar Înaltpreasfințitul Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, îl consideră „ un om gândit și zidit de Dumnezeu, tăiat în bardă necruțătoare” (p.16). Arhimandritul Chesarie Gheorghescu este apreciat de Preasfințitul Ieronim Sinaitul, Episcop Vicar Patriarhal, „drept un vrednic slujitor al Bisericii lui Hristos, susținător jertfelnic al monahilor, împreună rugător și și ales prieten al contemporanilor” (p. 22), iar Preasfințitul Timotei Prahoveanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, ca un „vrednic slujitor al monahilor într-o vreme de prigoană a Bisericii”. A avut putere să ierte pe cei care l-au trădat, dar și pe cei care l-au chinuit în anii de detenție. Spunea deseori că perioada petrecută în detenție a fost o perioadă a bucuriei, considerând ca și Nicolae Steinhardt că adevărata fericire a cunoscut-o în temniță (p. 31.).
Unii monahi l-au considerat un stâlp al răbdării în timp de furtună, alții un slujitor și duhovnic renumit al Mănăstirii Dintr-un Lemn, iar monahia Miriam Cărămidaru, care i-a fost aproape mulți ani, a apreciat viața sa jertfelnică, fiind „ un preot demn, devotat, model de urmat pentru viețuitorii mănăstirilor, părinte al echilibrului și frumuseții lăuntrice”. A fost un slujitor neobosit al monahismului românesc, iubitori de monahi, un părinte cu inimă de tată, duhovnic și liturghisitor desăvârșit.
De asemenea, multe persoane laice care l-au cunoscut sau rude apropiate (preoții Nicolae Bădărău,Vasile Pârcălabu, Constantin Pîntea) l-au considerat ca un model de trăire și dăruire creștină, cu un chip cald și luminos, un suflet blând și nobil. A fost un exemplu de moralitate și de românism, bun patriot, iubitor de Credință, Țară și Neam, mărturisitor curajos din temnițele comuniste. Faptele prezentate în acest volum în mod inedit de fiecare autor descoperă chipul luminos al acestui vrednic reprezentant la Bisericii Ortodoxe Române.
Așadar, arhimandritul Chesarie Gheorghescu râmâne în mentalul colectiv un model prin învățăturile și trăirile duhovnicești adresate monahilor și credincioșilor în apărarea tradițiilor ortodoxe strămoșești. Personalitatea sa mărturisitoare, de monah erudit și de fost deținut politic este ea însăși un manifest pentru cei care mai simpatizează cu ideologia totalitară și îi pun în umbră ororile, fiind exponentul declarat al rezistenței anticomuniste.
Această carte este un dar prețios, asemenea unei raze de lumină, pe care autorii îl oferă din prinosul inimii și ostenelii, iar cititorii ei simt bucuria regăsirii și trăirii vieții spirituale autentice.
Prof. dr. Nicolae Ionescu
