Autorități locale și județene, cadre didactice și directorii liceelor vasluiene au participat, ieri, la o nouă ediție a Zilei Absolventului, după o pauză de doi ani, cauzată de pandemie. Au însuflețit atmosfera cei 1.125 de absolvenți de liceu de anul acesta, care au intrat, astfel, în viața matură.

178 de elevi de liceu de clasa a XII-a de la Liceul Mihail Kogălniceanu, 182 de la Colegiul Economic „Anghel Rugină”, 63 de la Liceul cu Program Sportiv, 209 de la Liceul Teoretic „Emil Racoviţă”, 85 de la Liceul Tehnologic „Ion Mincu” și 408 de la Liceul „Ştefan Procopiu” și-au dat întâlnire ieri dimineață pentru a sărbători împreună, alături de cadre didactice și autorități, Ziua Absolventului, manifestată organizată din nou de către Primăria Vaslui, după o pauză de doi ani, cauzată de interdicțiile sanitare.
„Ne reîntâlnim – conform tradiției (nefericit întrerupte în ultimii ani) – în miezul emblematic al Vasluiului, sub chipul înnegurat de vremi al marelui Ștefan, pentru a marca așa cum se cuvine acest moment aflat sub semnul adolescenței și al speranței”, a spus, în deschidere manifestării primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl.
„Bucuria și tristețea unui final se îngemănează cu privirile pline de azurul zilei de mâine, prima zi a unui drum, cel al împlinirii, al experienței de viață. Sărbătoarea acestei zile este, de bună seamă, nu numai a voastră, dragi absolvenți, ci și a tuturor celor care v-au fost alături în toți acești ani – dascăli și părinți – cu grija și zbaterea lor pentru voi și pentru devenirea voastră”, le-a transmis absolvenților primarul Vasile Pavăl.
„Astăzi, voi va trebui să vă luați zborul. Ați trăit într-un mediu plin de artificialitate, înconjurați de părinți, de bunici, prieteni, de cunoștințe, de autorități, care se ocupă de treburile publice, și ați avut o întâlnire mai mult sau mai puțin importantă cu realitatea vieții de zi cu zi. De această dată, cursul vieții voastre se va schimba. Vă veți lua zborul, care va dura necontenit până la sfârșitul vieții voastre. Nu e un zbor ușor. Va trebui să treceți prin multe situații. Va trebui să înfruntați nenumărate obstacole și nici unii dintre cei care v-au înconjurat cu căldură nu vă pot prescrie o linie dreaptă a cursului vieții voastre. Voi va trebui să faceți acest lucru. Pe parcursul acestui zbor, trebuie să vă gândiți să mergeți pe direcția bună. Sunt mulți care merg pe direcția bună și pe sensul prost. Să încercați să găsiți sensul bun. În primul rând nu trebuie să ni se urce la cap. Cu asta trebuie să ducem cea mai importantă luptă. Apoi, trebuie să încercăm să învățăm și să nu credem că știm totul. Mai bine să învățăm, pentru că vom fi scutiți de multe neplăceri. Să avem țeluri, scopuri și să le urmărim, fiindcă nimeni nu le îndeplinește dacă nu are aceste scopuri. Poate lucrul cel mai important e să aveți o scară de valori în care binele să fie valoarea centrală. Dacă veți face lucrurile acestea, nu vă garantez un zbor lin, dar cu siguranță veți fi niște oameni împliniți. Vă doresc tuturor să aveți un pic de noroc și mult succes”, le-a a transmis Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.











