Teatrul „Fani Tardini” din Galați revine la Bârlad

0

Miercuri, 11 mai, bârlădenii amatori de teatru sunt invitați la spectacolul „Soacra cu trei nurori”, în interpretarea artiștilor Teatrului Dramatic „Fani Tardini” din Galați. Povestea lui Ion Creangă, adaptată pentru scenă și montată de regizorul Dan Mirea, expune spațiul rural românesc și vulnerabilitățile sale – „castele” sătești, căsătoria ca mijloc de sporire a averii, autoritatea părintească –, precum și conflictul dintre vechi și nou.

Reprezentația va avea loc pe scena Teatrului „Victor Ion Popa” Bârlad începând cu ora 18.30, în fața spectatorilor urmând să joace actorii Carmen Albu (Aftimia), Svetlana Friptu (Miranda), Mihaela Lecca-Gorea (Anica), Aureliu Bâtcă (Constantin), Cristina Uja-Neagu (Floarea), Vlad Ajder (Culai), Valeria Taban (Agripina), Adelin Ilie (Gheorghiţă) și Lică Dănilă (Popa Leapşă). Totodată, pe scenă vor urca instrumentiştii Tamara Manea, Doru Roşca, Vasile Savin și George Breabăn. Adaptarea scenică şi regia artistică au fost semnate de Dan Mirea, scenografia de Daniel Divrician, iar coregrafia de Elena Anghel.

„Spectatorii îl vor descoperi pe Creangă proaspăt, fresh, pentru că el, studiindu-se în școală, a picat un pic în derizoriu. (…) Un alt element inedit este conflictul de idei din spectacol. Această mamă are trei fii pe care îi educă în felul ei. Încearcă să le determine viitorul și să le formeze personalitatea în funcție de reperele ei de viață. Feciorul cel mic face legătura dintre gândirea nouă și mentalitatea veche la țară, în care lucrurile erau impuse de multe ori încă de la nașterea copiilor. Acest text cred eu că are profunzime și pentru faptul că trezește un semnal de alarmă în lumea mai puțin educată a satului, în care aceste practici încă există, chiar dacă suntem în secolul al XXI-lea. Sigur, nu sub forma asta abruptă, brutală. Dar ea există ca mentalitate și se perpetuează din generație în generație. La țară încă există mentalitatea că, dacă ești bogat, trebuie să te căsătorești cu una bogată. Că, dacă părintele îți spune ce trebuie să faci, nu trebuie să ieși din cuvântul lui, pentru că el este cel care ți-a dat viață și el îți dă și sens”, spune regizorul Dan Mirea.

„Vă închipuiți, desigur, că e un spectacol în care graiul neaoș, umorul sănătos, muzica (live) și dansurile populare vor aduce în fața dumneavoastră atmosfera satelor moldovenești. Dincolo de proverbe și zicători stă adevărul vremurilor acelora, dar și al acestora… vechiul conflict dintre generații, dintre soacre și nurori (sau gineri), căsătoria ca mijloc de sporire a averii, autoritatea părintească, precum și conflictul dintre vechi și nou. Vă așteptăm în lumea lui Ion Creangă!”, este invitația lansată de reprezentanții teatrului bârlădean.

Spectacolul are o durată de o oră şi jumătate, fără pauză, iar prețul unui bilet este de 25,2 lei. Spectacolul este potrivit și pentru copii.