Poliția Locală Bârlad caută trei șefi de servicii

1

La opt luni de la aprobarea reorganizării Poliției Locale Bârlad prin desființarea celor patru birouri și trei compartimente existente și crearea a trei servicii cu 11 compartimente, instituția a scos la concurs noile funcții de conducere. Este vorba despre trei șefi pentru serviciile Siguranță Publică și Rutieră; Protecția Mediului, Control Comercial și Urbanistic; Dispecerat și Intervenții.

Poliția Locală Bârlad organizează concurs de promovare pentru ocuparea a trei funcții publice de conducere din cadrul instituției: • șef Serviciu Siguranță Publică și Rutieră; • șef Serviciu Protecția Mediului, Control Comercial și Urbanistic; • șef Serviciu Dispecerat și Intervenții. Anunțul referitor la organizarea concursului a fost publicat, vineri, 18 martie, pe portalul http://www.anfp.gov.ro, unde sunt publicate posturile vacante din administrația publică din România. Eventualii doritori trebuie să știe că se pot înscrie numai dacă îndeplinesc, cumulativ, mai multe condiții, valabile pentru toate cele trei fotolii de conducere.

Astfel, candidații trebuie să aibă studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul știinţe juridice sau administrative; să fie absolvenţi cu diplomă ai studiilor universitare de master în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice sau cu diplomă echivalentă; să aibă o vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de minimun 5 ani; să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I; să nu aibă o sancţiune disciplinară neradiată în condiţiile legii.

Cei care vor să își încerce norocul își pot depune dosarele la sediul Poliției Locale Bârlad, din strada Căpitan Grigore Ignat nr. 61, în termen de 20 de zile de la data afișării concursului (până pe 6 aprilie), urmând ca proba scrisă să aibă loc pe 19 aprilie, ora 11.00, în sala de ședințe a instituției. Asta după ce, anterior, pe 12 aprilie, ora 11.00, va fi afișată lista candidaților ale căror dosare au fost validate. Interviul va fi programat în termen de cinci zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise.

Mai multe informații despre concurs pot fi găsite la sediul sau pe pagina de internet a instituției (https://politialocalabarlad.ro/informatii-publice/anunt-promovare.html).

De menționat că, la finele lui august 2021, consilierii locali au votat reorganizarea Poliției Locale Bârlad, serviciu înființat în 2005 și aflat în subordinea Consiliului Local Bârlad.

Până la acel moment, instituția era structurată astfel: • Direcție – Conducere (directorul executiv); • Birou Activitate Comercială (1 șef – Gigi Popa și 7 posturi de execuție); • Birou Circulație pe Drumurile Publice (1 șef – Constantin Olariu și 10 posturi de execuție); • Birou Dispecerat, Protecția Mediului, Monitorizare Obiective și circulație, Relații cu Publicul, Evidență Procese Verbale, Protecția Muncii, Medicina Muncii (1 șef – Iulian Obreja și 6 posturi de execuție); • Birou Ordine și Liniște Publică și Pază a Bunurilor (1 șef – Marian Plopeanu și 46 posturi de execuție); • Compartiment Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal (2 posturi de execuție); • Compartiment Evidența Persoanei, Personal (2 posturi de execuție); • Compartiment Financiar, Achiziții, Administrativ (3 posturi de execuție).

Odată cu reorganizarea, cele patru birouri au fost desființate prin reducerea celor patru posturi de conducere ocupate de Gigi Popa, Constantin Olariu, Iulian Obreja și Marian Plopeanu. Totodată, au fost înființate următoarele servicii: • Direcție – Conducere (directorul executiv); • Serviciul Siguranță Publică și Rutieră (1 șef serviciu și 26 posturi de execuție) format din trei compartimente subordonate: – Compartiment Pază și Patrulare (12 posturi execuție), Compartiment Siguranță Rutieră (10 posturi de execuție), Compartiment Evidența Persoanelor (4 posturi de execuție); • Serviciul Protecția Mediului, Control Comercial și Urbanistic (1 șef serviciu și 22 posturi de execuție) format din trei compartimente subordonate: – Compartiment Protecția Mediului (14 posturi de execuție), – Compartiment Activitate Comercială (4 posturi de execuție), – Compartiment Disciplina în Construcții (4 posturi de execuție); • Serviciul Dispecerat și Intervenții (1 șef serviciu și 23 posturi de execuție) format din trei compartimente subordonate: – Compartiment Dispecerat, Monitorizare Video (9 posturi de execuție), – Compartiment Intervenții (12 posturi de execuție), – Compartiment Relații cu Publicul, Secretariat (2 posturi de execuție); • Compartiment Financiar, Juridic, Achiziții Publice (3 posturi de execuție); • Compartiment Resurse Umane și Statistică (3 posturi de execuție).

Nu în ultimul rând, consilierii au aprobat ca numărul angajaților să rămână același ca și până atunci, adică 64 de salariați (60 funcționari publici și 3 personal contractual). Asta deși statul de funcții prevede un număr de 81 de salariați, din care 78 de funcționari publici și 3 personal contractual. Cât despre cei patru șefi de birou existenți până în august 2021, consilierii bârlădeni au stabilit că nu vor trece automat pe noile funcții de conducere, ci vor trebui să se înscrie la concursul ce va fi organizat de directorul executiv. Lucru care s-a și întâmplat.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.