În perioada 21 – 27 martie, polițiștii Serviciului Rutier, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, sprijiniți de polițiștii de ordine publică, au acționat preventiv-reactiv, pe drumurile publice din județul Vaslui, în cadrul acțiunii organizată la nivel național „Speed”, în cadrul Programului Operațiunilor Europene 2022 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL). Activitățile au vizat în mod special drumurile publice cu un risc rutier ridicat, pentru depistarea conducătorilor de vehicule care încalcă prevederile privind limitele legale de viteză.
În cadrul activităților derulate, la care au participat peste 55 de polițiști, au fost verificate peste 1.200 de vehicule. În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 457 de sancțiuni contravenționale, pentru încălcări ale regimului legal de viteză, în valoare de peste 530.000 de lei. De asemenea, au fost reținute 93 permise de conducere, în 89 de cazuri fiind depășită limita legală de viteză cu peste 50 km/h iar în 4 cazuri fiind depășită limita legală de viteză cu peste 70 km/h.
Un exemplu în acest context a fost oferit duminică, 27 martie, la ora 18.00, când polițiștii Serviciului Rutier, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu drumul european DE 581, în proximitatea localității Sălcioara, comuna Banca, au depistat în trafic și oprit pentru control un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, se deplasa cu o viteză de 142 km/h, condus de către un bărbat de 34 de ani, din comuna Vinderei. Întrucât conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Bârlad, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.
De asemenea, pe 23 martie, la ora 11.45, polițiștii Serviciului Rutier Vaslui aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul național DN 15D, în localitatea Cănțălărești, comuna Ștefan cel Mare, au depistat în trafic un autoturism înmatriculat în județul Brăila, condus de către un bărbat în vârstă de 34 de ani, din municipiul Brăila. Aceasta se deplasa cu o viteză de 160 km/h pe un sector de drum cu o limită de viteză de maxim 50 km/h. Față de conducătorul auto a fost dispusă măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 2.900 lei. Totodată, față de acesta a fost dispusă măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce vehicule, pentru o perioadă de 120 de zile.
Pentru reducerea gradului de victimizare prin accidente de circulație, polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să respecte cu strictețe regulile de circulație și să circule cu o viteză adaptată în permanență la condițiile de drum.
Rulați cu o viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.
Purtați centura de siguranță! Utilizați sistemele de retenție omologate pentru ocupanții din autovehicule!
Nu utilizați telefonul mobil sau alt dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, în timp ce conduceți autovehicule pe drumul public.
Nu bruscați comenzile autoturismului și efectuați fiecare manevră doar după o temeinică asigurare.
Acordați prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate.
Nu îngreunați traficul și nu obstrucționați vizibilitatea prin opriri sau staționări neregulamentare!
Polițiștii vasluieni vor acționa în continuare în vederea impunerii unui climat de disciplină și siguranță în rândul conducătorilor de autovehicule și pentru consolidarea autorității polițiștilor în relația cu participanții la traficul rutier.