Investiția „Modernizarea infrastructurii de transport din Bârlad”, pregătită pentru licitația pentru execuția lucrărilor

0

După o lungă așteptare, în sfârșit, municipalitatea bârlădeană se pregătește să lanseze licitația privind execuția lucrărilor aferente proiectului „Modernizarea infrastructurii de transport în scopul reducerii emisiilor de carbon în municipiul Bârlad”, în valoare de aproape 58 de milioane de lei. Cu atât mai mult cu cât Proiectul Tehnic a fost deja întocmit, iar consilierii locali urmează să-l aprobe. Tot ce mai trebuie făcut până atunci este actualizarea indicatorilor tehnico-economici la faza Proiect Tehnic.

Contractul de finanțare al obiectivului de investiții „Modernizarea infrastructurii de transport în scopul reducerii emisiilor de carbon în municipiul Bârlad” a fost semnat încă din august 2019 și, de atunci, abia a fost organizată licitația privind achiziția de servicii de proiectare și asistență tehnică din partea proiectantului, câștigată de Pencraft SRL Iași – Rutier Consult RSL Piatra Neamț. Contractul a avut o valoare de 1.055.649 lei cu TVA și a fost semnat pe 15 aprilie 2021. Acum, la mai bine de nouă luni, Proiectul Tehnic a fost finalizat, așa că este nevoie de aprobarea lui și de actualizarea indicatorilor tehnico-economici de către consilierii locali. Acest pas este necesar pentru a se putea declanșa, în sfârșit, și licitația pentru execuția propriu-zisă a lucrărilor prevăzute în proiect.

În acest sens, la ședința online din 31 ianuarie, consilierii vor dezbate și, cu siguranță, adopta și o inițiativă ce vizează „aprobarea documentației tehnico-economice – faza Proiect Tehnic și Detalii de Execuție, precum și a indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul «Modernizarea infrastructurii de transport în scopul reducerii emisiilor de carbon în municipiul Bârlad»”.

„Urmare a finalizării etapei de întocmire a Proiectului Tehnic și a detaliilor de execuție, au rezultat următorii indicatori fizici: • infrastructură rutieră modernizată / reabilitată / reconfigurată – 7.112 ml; • trotuare construite / modernizate – 42.787 mp; • piste pentru biciclete construite – 8.655 ml; • rețele de canalizare a apelor pluviale construite – 8.314 ml; • zone pietonale amenajate – 1.120 mp; • autobază pentru transportul public urban construită; • două trasee noi înființate aferente serviciului public de transport electric; • stații de transport public amenajate – 38 bucăți; • parcări de tip park&ride contruite – 3 bucăți; • sistem de monitorizare video CCTV în intersecțiile aglomerate de pe traseul noilor rute de transport public electric înființate; • sistem de localizare a mijloacelor de transport public urban; • sisteme de informare în timp real a pasagerilor, amplasate în mijloacele de transport în comun și în stațiile de transport public; • sistem aferent dotării centrului de comandă pentru managementul traficului, cu componente specifice software și hardware. Lansarea licitației de execuție a lucrărilor la acest obiectiv este condiționată de aprobarea de către Consiliul Local a indicatorilor tehnico-economici rezultați în urma realizării Proiectului Tehnic”, se arată în referatul de aprobare al proiectului de hotărâre.

Ce lucrări prevede investiția

În ceea ce privește obiectivul „Modernizarea infrastructurii de transport în scopul reducerii emisiilor de carbon în municipiul Bârlad”, acesta are mai multe componente. Astfel, este vizată înființarea a două noi trasee de transport public urban de călători ce vor avea o lungime totală de 30,76 km. Traseul 1 (lungime – 15,36 km, timp de parcurgere 56 minute, 25 stații) se va desfășura pe ruta: Autobaza – Șoseaua Tecuciului – str. General Vasile Milea – str. Mihai Viteazu – str. Colonel Simionescu Sava – str. Paloda – str. loan Popescu – str. Vasile Pârvan – str. Căpitan Grigore Ignat – Bulevardul Republicii – Restaurant Galamar – Bulevardul Republicii – Bulevardul Epureanu – str. Constantin Hamagiu – str. Nicolae Bălcescu – str. Dragoș Vodă – str. Mihai Eminescu – Șoseaua Tecuciului – Autobaza.

Traseul 2 (lungime – 15,40 km, timp de parcurgere 58 minute, 28 stații) se va desfășura pe ruta: Autobaza – Șoseaua Tecuciului – str. Mihai Eminescu – str. Dragoș Vodă – str. Nicolae Bălcescu – str. Constantin Hamagiu – Bulevardul Epureanu – Bulevardul Republicii – Restaurant Galamar – Bulevardul Republicii – str. Căpitan Grigore Ignat – str. Vasile Pârvan – str. loan Popescu – str. Paloda – str. Colonel Simionescu Sava – str. Mihai Viteazu – str. General Vasile Milea – Șoseaua Tecuciului – Autobaza.

Totodată, proiectul prevede și reabilitarea carosabilului de pe următoarele străzi: General Vasile Milea, Colonel Simionescu Sava, Paloda, Căpitan Grigore Ignat, Mihai Viteazu, Ioan Popescu, Vasile Pârvan, Dragoș Vodă, Nicolae Bălcescu, Constantin Hamangiu, Mihai Eminescu (segment), 1 Decembrie, Tecuciului, Primăverii, Popa Șapcă, Marcel Guguianu, Fagului, Bulevardul Epureanu și Bulevardul Republicii. De asemenea, se vor executa lucrări de reabilitare trotuare și spații verzi și de amenajare piste de cicliști în lungime totală de 8.655 metri pe Bulevardul Republicii și străzile Tecuciului, General Vasile Milea, Vasile Lupu, Nicolae Iorga și 1 Decembrie.

Nu în ultimul rând, proiectul prevede și amenajarea de parcaje (bike-parking) pentru biciclete în aria de acoperire a proiectului (la intrarea în Grădina Publică și pe strada Fagului); amenajarea unei zone exclusiv pietonale (pe strada Fagului) în suprafață de 1.120 mp; instalarea de camere de supraveghere video în intersecțiile aglomerate de pe traseul noilor rute de transport public electric înființate; dotarea cu stații de autobuz (mobilier urban) a traseelor de transport public în comun; instalarea unui sistem de informare în timp real a călătorilor care va presupune echiparea și instalarea în stațiile de autobuz a panourilor informative (ecrane digitale) ce vor afișa în timp real informații despre derularea transportului public; dotarea centrului de comandă pentru managementul traficului din cadrul autobazei cu componente specifice software și hardware; realizarea a trei parcări de transfer de tip park&ride la principalele intrări în oraș (pe străzile Mihai Eminescu, 1 Decembrie și Republicii 319); etc.

Investiția „Modernizarea infrastructurii de transport în scopul reducerii emisiilor de carbon în municipiul Bârlad” are o valoare totală de 57.811.298,96 lei cu TVA (adică circa 12 milioane de euro) și este finanțată în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 4e, Obiectivul specific 3.2 – Reducerea emisiilor de carbon în zonele urbane bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă. Proiectul trebuie să fie implementat în decurs de 36 de luni, în perioada 2020 – 2023.