Pentru că sunt de pământ, pietruite sau asfaltate dar foarte degradate, 45 de străzi din cartierele bârlădene Țuguiata, Deal, Gară, Zona Centrală și Complex Școlar, însumând peste 10,5 kilometri, ar putea fi asfaltate cu fonduri guvernamentale. Proiectul a fost depus pentru finanțare la Compania Națională de Investiții, însă, până la primirea răspunsului, autoritățile locale au achiziționat serviciile unei firme care va executa Studiul de Fezabilitate.

Pe 24 august, Primăria Bârlad a cumpărat prin achiziție directă pe SICAP serviciile unei firme din oraș care, pentru suma de 130.000 lei fără TVA, va trebui să întocmească Studiul de Fezabilitate (SF) pentru obiectivul de investiție „Modernizare prin asfaltare străzi (45 străzi) în Bârlad”. Așa cum se arată pe SICAP, contractul prevede că firma SC July Expert Consulting SRL Bârlad va executa serviciile de proiectare la faza SF pentru această investiție. Obiectul contractului constă în: • expertiza tehnică pentru sectoarele de străzi asfaltate supuse modernizării; • studiile de specialitate necesare (dar fără a se limita la cele menționate explicit mai jos): a) studiu topografic cu viza OCPI; b) studiu geotehnic vizat de verificator atestat conform prevederilor legale; c) studiu de trafic și/sau de circulație (dacă este cazul); d) orice alte studii prevăzute de legislația în vigoare, necesare aprobării și executării acestui obiectiv de investiții la această etapă de proiectare; • studiul de fezabilitate completat cu elemente specifice din documentația de avizare a lucrărilor de intervenții; • documentațiile pentru obținerea certificatului de urbanism.
În ceea ce privește proiectul „Modernizare prin asfaltare străzi în Bârlad”, acesta a fost depus, în august 2020, pentru finanțare la Compania Națională de Investiții (CNI). Deocamdată, însă, nu a fost primit niciun răspuns. Dar, pentru a avea mai multe șanse la primirea de fonduri guvernamentale, autoritățile locale trebuie să avanseze cu întocmirea documentațiilor tehnice. Acesta este și motivul pentru care se lucrează la Studiul de Fezabilitate.
Care sunt cele 45 de străzi?
Așa cum se arată în proiectul întocmit de funcționarii primăriei și trimis la CNI în vederea obținerii de finanțare, se dorește asfaltarea a 45 de străzi cu grad mare de degradare, care la orice ploaie mai serioasă, se transformă în canale navigabile. Arterele însumează 10.695 metri liniari (ml) și este nevoie de asfaltarea lor întrucât asigură accesul locuitorilor către zonele de reședință, către centrele administrative și către principalele puncte de interes din Bârlad.
Acestea sunt: Iorgu Radu (562 ml), Vasile Voiculescu (890 ml), Ion Codrescu (150 ml) – cartier Țuguiata; Uranus (70 ml), Fundătura Islaz (200 ml), Dorna (385 ml), Islaz (300 ml), Fundătura Ion Roată 2 (162 ml), Roșiori (260 ml), Saturn (151 ml), Câmpia Libertății (685 ml), Doctor Emanoil Costin (205 ml), Grigore Ureche (127 ml), Teiului (76 ml), General Magheru (155 ml), Caraiman (335 ml), Constantin Brâncoveanu (250 ml), Ion Neculce (310 ml), Alexandru Philippide (162 ml), Fundătura Iorgu Juvara 1 (125 ml), Fundătura Iorgu Juvara 2 (220 ml), Fundătura Iorgu Juvara 3 (50 ml), Dragomirna (250 ml), Cozia (265 ml) – cartier Deal; Tutovei (670 ml), Fundătura Tutovei 1 (216 ml), Fundătura Tutovei 2 (73 ml), Fundătura Tutovei 3 (125 ml), Soveja (515 ml), Minerva (250 ml), – Gară; George Coșbuc (102 ml), Mihai Viteazul (210 ml), Iuliu Maniu (177 ml), Corneliu Coposu (330 ml), Lămâița (130 ml) – Gară; Prutului (150 ml), Sfântul Ilie (113 ml), Alexandru Sahia (158 ml), Fundătura Alexandru Sahia 1 (160 ml), Fundătura Zorilor (150 ml), Colonel Simionescu Sava (100 ml) – Zona Centrală; Titu Maiorescu (275 ml) – Complex Școlar.










