Prima care a făcut anunțul privind distribuirea ajutoarelor alimentare anuale europene a fost Primăria Negrești, care, de ieri, împarte aceste ajutoare venite prin Programul de Ajutorare a Persoanelor Defavorizate POAD.

Începe distribuirea ajutoarele alimentare europene în județ. Primăria Negrești a fost prima instituție din administrația locală care a făcut anunțul privind distribuirea acestora, începând de ieri, 18 august 2021, între orele 9 și 14. Prin Direcția de Asistență Socială din subordine, pachetele cu produsele alimentare și de igienă sosite prin Programul de Ajutorare a Persoanelor Defavorizate POAD au început să fie împărțite către beneficiari.
Anunțul primăriei din orașul Negrești a precizat și care sunt categorii de beneficiari: „familiile și persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare; familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare; persoanele/familiile aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente și în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, precum și persoanele care locuiesc în așezările informale”.
Fiecare beneficiar va primi câte o cutie cu produse de igienă și o cutie cu produse alimentare.










