Substanţe anabolizante, în valoare de peste 25.000 de lei, descoperite și reținute la intrarea în ţară

0

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa în cooperare cu lucrătorii vamali au descoperit 355 de fiole cu substanţe anabolizante ce urmau a fi introduse ilegal în ţară. Fiolele fuseseră ascunse în pereții laterali ai cabinei unui autocamion condus de un cetățean turc.

Pe 16 iunie, în jurul orei 00.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa -I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, un cetățean turc în vârstă de 34 de ani, conducând un ansamblu rutier format din autocamion și semiremorcă, înmatriculat în Turcia.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi persoanei, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali, a descoperit, ascunsă şi nedeclarată, în pereții laterali ai cabinei autocamionului cantitatea de 355 de fiole cu substanţe incluse în lista substanţelor interzise prevăzută în Legea nr. 104/2008 privind prevenirea şi combaterea producerii şi traficului ilicit de substanţe dopante cu grad mare de risc.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii substanţelor anabolizante, în valoare totală de 26.464 de lei, şi sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 33.000 de lei.