Pasionații de științe, invitați la sesiunea de comunicări științifice a Muzeului bârlădean

0

Cu o pauză de un an, în 2020, impusă de pandemia de SARS-CoV-2, bârlădenii sunt așteptați să ia parte la o nouă ediție a Sesiunii internaționale de comunicări științifice organizate de Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad între 28-29 mai. Manifestarea, ajunsă deja la ediția cu numărul XVI, va reuni personalități din mai multe domenii, care vor susține dezbateri interesante.

„Muzeul «Vasile Pârvan» are deosebita plăcere de a vă invita la un adevărat maraton cultural – științific generat de cea de-a XVI-a ediție a Sesiunii internaționale de comunicări științifice. Timp de două zile, în intervalul 28-29 mai, specialiștii din țară și Republica Moldova vor prezenta și dezbate problematici legate de preocupările și realizările din domeniile lor de cercetare. Astfel, la Secția de Arheologie-Istorie, organizatorii propun două teme: • «Noi contribuții în cercetarea preistoriei» – pentru secțiunea Preistorie și «Arheologia mileniului I după Cristos la Est și Vest de Prut» – pentru perioada primului mileniu creștin. Departamentul Astronomie propune tema «Momente importante în istoria astronomiei românești», Secţia Memorialistică ne invită la dezbaterea cu tema «Incursiuni în memorialistica românească» (I), iar secția Bibliologie și Literatură ne propune tema «Verba volant, scripta manent – studii și cercetări». Secția de Științele Naturii va fi prezentă cu tema «Științele vieții și ale pământului». Deschiderea lucrărilor va avea loc vineri, 28 mai, ora 10.30, la sediul central al muzeului, prilej cu care vor fi lansate și revistele «Acta Musei Tutovensis» și «Perseus»”, ne-a declarat dr. Mircea Mamalaucă, muzeograf și directorul instituției.

Acesta a precizat că, în afara programului sesiunii de comunicări, muzeografii bârlădeni i-au pregătit publicului o întreagă serie de evenimente. Astfel, tot pe 28 mai, de la ora 13.00, la sediul central va fi lansat volumul „Peregrinările lui E, Ch. Döbel printr-o parte a Europei, în anii 1830-1836”, de Ernst Christoph Döbel. Prezentarea cărții va fi realizată de scriitorul Lucian Vasiliu și dr. Alexander Rubel. Tot acolo, însă o jumătate de oră mai târziu, va fi vernisată expoziția „Echipamente științifice din istoria Observatorului Astronomic București”, prezentată de documentaristul Sorin Marin.

Tot la sediul central, însă la ora 19.30, va fi vernisată expoziția „Ex Nihilo Nihil”, a cunoscutului gravor Zuzu Caratănase, prilej cu care publicul va putea viziona și câteva lucrări semnate de artiști celebri precum: Albrecht Dürer, Peter Paul Rubens, Giambatista Piranesi, Francisco Goya și Salvador Dali. Lucrările provin din colecția avocatului bucureștean George Șerban. Evenimentul va fi vernisat de criticul de artă dr. Mihai Plămădeală. Seara se va încheia cu un spectacol susținut de soprana Mădălina Bourceanu, membră a Filarmonicii din Brașov, și pianista Lioara Raluca Frăţilă, lect. univ. dr. al Facultății de Muzică din cadrul Universității „Transilvania” din Brașov.

„Vrem să credem că această ofertă atât de variată va trezi interesul publicului, iar acesta ni se va alătura pe parcursul celor două zile.

Programul integral, al celor două zile de manifestări, îl puteți consulta pe site-ul instituției (www.muzeulparvan.ro) și pe pagina de facebook a instituției (https://www.facebook.com/muzeul.vasileparvan). Intrarea la aceste evenimente se va putea face în conformitate cu prevederile emise de Ministerul Culturii la data de 20.05.2021, în care se arată că participarea la astfel de evenimente se poate face în următoarele condiții: «participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid, nu mai vechi de 24 de ore»”, a mai precizat directorul muzeului bârlădean.