Veste bună pentru HoReCa Bârlad: de mâine, se redeschid restaurantele, barurile și cafenelele din oraș!

0

E oficial! După încă o lună și jumătate în care rata infectărilor COVID-19 de la nivelul Bârladului s-a aflat numai peste 3 la mia de locuitori, la un moment dat ajungând chiar la 4,02, iată că, zilele trecute, a coborât, în sfârșit, sub 3. În consecință, autoritățile județene au decis că toate restaurantele, barurile, cafenelele, sălile de jocuri de noroc, etc. din spațiile închise, care au rămas interzise publicului între 6 martie – 23 aprilie, își vor putea relua activitatea începând de mâine. Evident, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și numai în intervalul orar 06.00-22.00. În schimb, comuna Berezeni înregistrează o rată de infectare mai mare de 3, respectiv 4,14 la mie, așa că se mențin măsurile de protecție aflate în vigoare pentru încă 14 zile.

În sfârșit, agenții economici bârlădeni din domeniul HoReCa (hoteluri, restaurante, cafenele) au parte de o veste extraordinară! După încă o lună și jumătate în care restaurantele, barurile, cafenelele, etc. din spațiile închise, inclusiv din incinta hotelurilor, au rămas închise publicului, putând doar livra la domiciliu, iată că, de mâine, 24 aprilie, acestea se vor putea redeschide. La fel se va întâmpla și în cazul teatrului, muzeului, bibliotecii și altor instituții culturale, însă numai în limita a 30% din capacitate. Relaxarea măsurilor se datorează faptului că, față de ultima raportare a Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, respectiv din data de 18 aprilie, când Bârladul înregistra o rată a incidenței de infectare cu SARS-CoV-2 de 3,41 la mia de locuitori, astăzi, rata de infectare a scăzut la 2,48 la mia de locuitori.
Astfel, ca urmare a adresei DSP Vaslui înregistrată la Instituția Prefectului – județul Vaslui pe 23.04.2021, prin care se aduc la cunoștința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Vaslui modificările ratei incidenței cumulative a COVID-19 la mia de locuitori, pe localitățile din județ, pentru o perioadă de 14 zile, astăzi, 23 aprilie 2021, CJSU Vaslui întrunit în ședință extraordinară a adoptat Hotărârea nr. 31, prin care s-au dispus mai multe măsuri.
Așa cum se arată în anexa nr. 1, municipiile Vaslui și Huși, orașul Murgeni și încă 73 de comune din județ au înregistrat o rată a incidenței cumulative a COVID-19, în ultimele 14 zile, mai mică sau egală de 1,5 la mia de locuitori, în timp ce anexa nr. 2 prezintă alte 9 UAT-uri, printre care se numără și municipiul Bârlad (2,48) și orașul Negrești (2,16), ce au o rată de infectare cuprinsă între 1,5 – 3 la mia de locuitori.

Anexa nr. 3 din hotărâre prezintă doar o comună din județ unde, în ultimele două săptămâni, rata incidenței cumulative a COVID-19 a depășit pragul de 3 la mia de locuitori. Este vorba despre Berezeni (4,14).

Măsuri pentru localitățile cu infectare mai mică de 1,5‰

„Pentru localitățile din județul Vaslui, prevăzute în anexa nr. 1, în care rata incidenței cumulative a COVID-19, în ultimele 14 zile, este mai mică sau egală cu 1,5‰ de locuitori, începând cu data de 24 aprilie 2021, ora 00.00, și până la data de 7 mai 2021, ora 24:00, se instituie următoarele măsuri:

  1. activitățile instituțiilor muzeale, ale bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producție de film și audiovizual, ale instituțiilor de spectacole și / sau concerte, școlilor populare, de artă și de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber se desfășoară numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului Culturii și al ministrului Sănătății, conform art. 1 pct. 6 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 432/2021;
  2. în condițiile pct. 1, organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și / sau concerte sunt permise, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, conform art. 1 pct. 7 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 432/2021;
  3. în condițiile pct. 1, organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise, numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 3 persoane, iar organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 300 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanță de minimum 2 metri unul față de celălalt, precum și cu purtarea măștii de protecție, conform art. 1 pct. 8 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 432/2021;
  4. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și / sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, se desfășoară fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-22.00, conform art. 6 pct. 1 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 432/2021;
  5. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, se desfășoară fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-22.00, conform art. 6 pct. 3 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 432/2021;
  6. activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare se desfășoară fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00 – 22.00, conform art. 6 pct. 2 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 432/2021;
  7. activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, conform art. 10 pct. 4 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 432/2021”, se menționează în Hotărârea nr. 31 adoptată de CJSU Vaslui.

Măsuri pentru localitățile cu infectare de 1,5-3‰

„Pentru localitățile Bârlad, Pogana, Negrești, Poienești, Puiești, Ivănești, Ivești, Grivița și Muntenii de Jos, în care rata incidenței cumulative a COVID-19, în ultimele 14 zile, este mai mare de 1,5‰ de locuitori și mai mică sau egală cu 3‰ de locuitori, începând cu data de 24 aprilie 2021, ora 00.00, și până la data de 7 mai 2021, ora 24.00, se instituie următoarele măsuri:

  1. activitățile instituțiilor muzeale, ale bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producție de film și audiovizual, ale
    instituțiilor de spectacole şi / sau concerte, școlilor populare, de artă
    şi de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber se desfășoară numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, conform art. 1 pct. 6 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 432/2021;
  2. în condițiile pct. 1 organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și / sau concerte sunt permise, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, conform art. 1 pct. 7 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 432/2021;
  3. organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in și organizarea şi desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt interzise, conform art. 1 pct. 8 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 432/2021;
  4. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și / sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, se desfășoară fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-22.00, conform art. 6 pct. 1 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 432/2021;
  5. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent se desfășoară fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-22.00, conform art. 6 pct. 3 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 432/2021;
  6. activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, se desfășoară fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-22.00, conform art. 6 pct. 2 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 432/2021;
  7. activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, conform art. 10 pct. 4 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 432/2021”, se mai precizează în hotărârea adoptată de CJSU Vaslui.

Măsuri obligatorii pentru localitățile cu infectare de peste 3‰

„Pentru localitatea Berezeni, în care rata incidenței cumulative a COVID-19, în ultimele 14 zile, este mai mare de 3‰ de locuitori, începând cu data de 24 aprilie 2021, ora 00.00, și până la data de 7 mai 2021, ora 24.00, se instituie următoarele măsuri:

  1. interzicerea organizării și desfășurării activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și / sau concerte, conform art. 1 pct. 7 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 432/2021;
  2. interzicerea organizării și desfășurării spectacolelor de tipul drive-in și organizării și desfășurării în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale, conform art. 1 pct. 8 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 432/2021;
  3. interzicerea activității cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și / sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor. Se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective, conform art. 6 pct. 1 și 4 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 432/2021;
  4. interzicerea activității cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, conform art. 6 pct. 3 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 432/2021;
  5. desfășurarea activității restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități. Se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective, conform art. 6 pct. 2 și 4 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 432/2021;
  6. interzicerea activității cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, conform art. 10 pct. 4 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 432/2021”, se mai arată în hotărârea adoptată de CJSU Vaslui.

Alte măsuri obligatorii pentru Berezeni

„Pentru localitatea Berezeni, unde rata incidenței cumulative a COVID-19, în ultimele 14 zile, este mai mare de 4‰ de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5 ‰ de locuitori, începând cu data de 24 aprilie 2021, ora 00.00, și până la data de 7 mai 2021, ora 24.00, se instituie și următoarele măsuri:

  1. interzicerea circulației persoanelor în afara locuinței / gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 20.00-5.00, cu următoarele excepții:
    a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință / gospodărie și locul / locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
    b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
    c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
    d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea / însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie. Această măsură nu se aplică dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5 ‰ de locuitori.
  2. în toate localitățile se permite circulația persoanelor în afara locuinței / gospodăriei, în perioada 1 – 2 mai 2021, respectiv 8 – 9 mai 2021, în intervalul orar 20.00-02.00, pentru deplasarea și participarea la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan;
  3. obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț / prestări de servicii în spații închise şi / sau deschise, publice şi / sau private să își organizeze și să își desfășoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 5.00-18.00. Această măsură nu se aplică dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5 ‰ de locuitori.
  4. prin excepție de la prevederile pct. 3, în intervalul orar 18.00-05.00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu;
  5. în ziua de 30 aprilie 2021, operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ / prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, îşi pot organiza şi desfăşura activitatea în intervalul orar 5.00 – 20.00. În intervalul orar 20.00 – 5.00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu;
  6. suspendarea activității operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness. Această măsură nu se aplică în toate localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5 ‰ de locuitori”, se menționează în Hotărârea nr. 31 adoptată de CJSU Vaslui pe 23 aprilie.
    Hotărârea nr. 31 din 23.04.2021 poate fi găsită la link-ul https://vs.prefectura.mai.gov.ro/media/presa/.