Laurențiu Pop, consilier local în comuna Laza, este președintele Ligii Aleșilor Locali a PMP Vaslui, for care îi reunește pe toți consilierii din județ ai partidului. Este, arată Pop, un prim pas pentru reconstrucția PMP: în scurt timp, urmează ca organizațiile de femei și tineri să treacă prin procese de alegeri interne iar PMP-ul astfel rezultat să fie o voce distinctă în plan local, fiindcă, este convins noul președinte al Ligii Aleșilor Locali, ”PMP este un partid necesar”.

Sâmbăta trecută, aleșii locali ai Partidului Mișcarea Populară (PMP) Vaslui s-au întâlnit la Paiu, în aer liber, și și-au ales structurile de conducere în cadrul nou înființatei Ligi a Aleșilor Locali. A fost un moment important pentru popularii vasluieni, care vor beneficia de avantajele acestei forme de asociere. Cei 30 de consilieri locali PMP aleși în urma scrutinului din septembrie 2020 au acum un cadru comun de exprimare, Liga Aleșilor Locali fiind nu doar un for de dezbatere, de consiliere, ci și unul de orientare a acțiunilor partidului în plan local și, bineînțeles, un mijloc eficient de păstrare a legăturii cu cetățenii.
”Pentru noi, este un moment important: Liga Aleșilor Locali ai PMP este nucleul în jurul căruia trebuie să începem să reconstruim partidul în județul Vaslui. Suntem, la momentul actual, singura structură legitimată prin vot. Este o primă etapă în planul de reorganizare internă; urmează alegeri la organizațiile de femei și de tineret, în paralel cu acțiunile de consolidare a organizațiilor locale. Liga Aleșilor Locali se va integra firesc în noul PMP. Ne vom întâlni regulat și vom încerca să ne ajutăm consilierii locali, în special pe cei aflați la primul mandat”, a subliniat Laurențiu Pop, președintele Ligii Aleșilor Locali și vicepreședinte al PMP Vaslui la nivel județean.
Administrator al unei firme private, Laurențiu Pop este, la rândul lui, nou în politică. ”Nu mi-am pierdut din entuziasm și sunt convins că, având un nou președinte la nivel național, PMP va reuși să convingă electoratul român că este un partid necesar. Deocamdată, ne pregătim, ne întărim, menținem legătura cu oamenii, iar, prin LAL, apărăm imaginea și importanța funcțiilor publice ale colegilor noștri”, a conchis Laurențiu Pop, președintele Ligii Aleșilor Locali ai PMP Vaslui.










Mult succes micuța gimnasta!
Comentariile sunt închise.