Începute la jumătatea lunii, lucrările de montare a lămpilor LED în cadrul proiectului de modernizare a sistemului de iluminat public din comuna Băcani, se desfășoară într-un ritm alert. În două săptămâni, au fost înlocuite vechile becuri cu lămpi LED pe străzile principale din localitățile Băcani și Băltățeni.

În prima parte a lunii martie, Vasile Stoica, primarul comunei Băcani, îi anunța pe cetățeni că proiectul „Modernizarea și eficientizarea sistemului de iluminat public stradal”, pentru care, la finele lui 2020, s-a obținut o finanțare cu fonduri UE de 500.000 de lei, a luat avânt. Mai exact, prin intermediul unei postări pe contul său de socializare, edilul spunea că a fost semnat atât contractul de finanțare, cât și cel de proiectare și execuție a investiției. Totodată, acesta îi informa pe oameni că, deja, au fost aduse în comună cele circa 400 de lămpi cu LED de 50w, ce urmau să fie montate în toate satele componente pentru a asigura un iluminat stradal de calitate pe timp de noapte, precum și reducerea consumului de energie electrică. Aparatele cu tehnologie LED vor fi instalate în localitățile Băcani, Băltățeni, Drujești, Suseni și Vulpșeni.
Pentru că, în acest proiect nu sunt prinse toate străzile din comună, pe 16 aprilie, primarul Stoica a revenit cu o nouă postare, prin care aducea la cunoștință că, de câteva zile, s-au început lucrările la proiectul „Extindere rețea iluminat public”, pentru a acoperi și zonele din comună în care nu exista iluminat public stradal. În acest caz, spunea edilul, fondurile necesare sunt asigurate de la bugetul local, urmând ca lucrările să fie finalizate după cele la „proiectul mare”, în speță cel ce vizează modernizarea sistemului de iluminat public din comună, finanțat cu fonduri UE.
„Astăzi (16 aprilie, n.r.), pot să vă informez, dragi cetățeni, că au început lucrările de execuție și la proiectul «Modernizare iluminat public stradal cu LED», în cadrul căruia vor fi montate corpuri de iluminat de tip LED în toate satele comunei Băcani. Se vor înlocui toate corpurile de iluminat cu un consum ridicat de energie electrică cu unele de tip LED, echipate cu sistem de dimare, care permite reglarea fluxului luminos la nivelul întregului obiectiv de investiții în comuna Băcani. Aceste două proiecte – «Extindere rețea iluminat public» și «Modernizare iluminat public stradal cu LED» – au drept scop sporirea gradului de siguranță pe timpul nopții, cât și a circulației rutiere pe drumurile din comună. În speranța că lucrările se vor desfășura conform programului și nu vom întâmpina greutăți, noi împreună cu dumneavoastră, cetățenii, vom realiza încă un important proiect cerut de foarte mulți oameni”, spunea primarul pe 16 aprilie.
Între timp, lucrurile au avansat și mai mult, așa că, o săptămână mai târziu, edilul de Băcani își informa cetățenii că, deja, străzile principale din Băcani și Băltățeni au fost finalizate.
„Lucrările la proiectul «Modernizare iluminat public stradal cu LED» în comuna Băcani a continuat conform programului. În ultimele două zile, s-a lucrat la montarea lămpilor cu LED pe străzile principale din Băcani Deal, Băltățeni și Băltățenii Noi, după care vor urma străzile principale din Drujești, Suseni și Vulpășeni. După ce se vor termina străzile principale din toată comuna, vom începe cu montarea lămpilor pe restul străzilor. Vă mulțumesc pentru înțelegere! Doamne ajută!”, este cea mai recentă informare publică a primarului Stoica.
Potrivit informațiilor de pe pagina de internet a Primăriei Băcani, proiectul „Modernizarea și eficientizarea sistemului de iluminat public stradal” are o valoare totală de 571.357,08 lei cu TVA, din care 59.457,08 lei cu TVA reprezintă cofinanțarea de la bugetul local și 11.900 lei cu TVA sunt cheltuielile neeligibile asigurate tot de la bugetul local. Investiția prevede montarea a 200 de lămpi LED de 20w și a 170 de lămpi LED de 30w, în total urmând a se moderniza sistemul de iluminat public pe o lungime de 14.619 metri liniari. Nu în ultimul rând, se preconizează un consum de energie de 26.435,50 kwh/an. Proiectul este finanțat în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020.











14 milioane un bec?
370 de lămpi cu Led la un preț mediu de 1400 lei(14 milioane vechi) Ajung să ne coste Doar 500 000 lei(5 miliarde vechi). Fraților am înnebunit cu toții? Sau ni se pare un mizilic 14 milioane un bec?
Comentariile sunt închise.