S-a semnat contractul de proiectare și construire a blocului ANL din Negrești!

0

Veste extrem de bună pentru negreșteni! După aproape două luni și jumătate de evaluare a documentelor celor cinci oferte depuse la licitație, Asocierea Katar Conneg SRL (leader) – Inkshape (ofertant) a fost declarată câștigătoare și va realiza proiectarea și lucrările de construire a unui nou bloc de locuințe ANL în Negrești. Contractul a fost semnat pe 20 aprilie și are o valoare de 5.127.248,4 lei fără TVA.

Prima licitație lansată, la începutul lunii februarie, de către Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) pentru „Contractul de proiectare și execuție lucrări aferent obiectivului de investiție «Locuințe pentru tineri, destinate închirierii, județul Vaslui, oraș Negrești, strada Casa Apelor nr. 1A, etapa I»” s-a soldat cu un câștigător. Astfel, pe 24 martie, la o lună și jumătate de la depunerea celor cinci oferte și după verificarea temeinică a tuturor documentelor atașate, comisia de evaluare din cadrul ANL a declarat câștigătoare șapte din cele 32 de firme înscrise la licitație.

Este vorba despre Asocierea Katar Conneg SRL (leader) – Inkshape (ofertant) – MAG Construct Company SRL (subcontractant 0,33%) – Maroco Systems (subcontractant 0,5%) – High Tech SRL (subcontractant 0,25%) – Neo-Cons SRL (subcontractant 5%) – Rudmis Group (subcontractant 0,13%). După încă aproape o lună, timp lăsat pentru depunerea eventualelor contestații, pe 20 aprilie, a fost semnat contractul pentru proiectarea și construirea noului bloc de locuințe ANL. Dacă, atunci când a fost demarată procedura de licitație, investiția avea o valoare estimativă totală de 6.277.432,06 lei fără TVA, criteriul de atribuire al contractului fiind prețul cel mai scăzut, în final, contractul a fost adjudecat cu suma de 5.127.248,4 lei fără TVA. Asocierea câștigătoare va avea la dispoziție 2 luni pentru proiectarea blocului și alte 18 luni pentru execuția lucrărilor propriu-zise.

După cum se arată în caietul de sarcini atașat la anunțul licitației de pe SICAP, prin acest proiect se propune construirea unui bloc pe strada Casa Apelor nr.1A, totalizând 32 de unități locative, 2 tronsoane. Adică va avea două scări, fiecare a câte 16 unități locative (garsoniere și apartamente cu două camere) și un regim de înălțime P ^ 3E. Va avea 45 de locuri de parcare (36 de locuri pentru proprietari, 4 pentru persoanele cu dizabilități și 5 pentru vizitatori), alei auto și pietonale, un spațiu de joacă pentru copii și platformă colectare deșeuri menajere.

Pe terenul rămas liber de construcții, se va planta vegetație cu talie mică. Un modul are suprafața construită de 291,92 metri pătrați, suprafața desfășurată de 1.192,28 metri pătrați și 8 apartamente cu o cameră și 8 apartamente cu două camere. Locul de joacă pentru copii va fi amplasat în sapele celor două module, la Sud-Vest de parcare.

Ca în cazul tuturor construcțiilor de tip ANL, municipalitatea va asigura de la bugetul local suma necesară pentru următoarele categorii de lucrări: lucrări edilitare (alei acces, trotuare pietonale, platforme betonate și parcări); amenajări spații verzi; rețea alimentare cu apă rece; rețea canalizare; alimentare cu gaze naturale; alimentare cu energie electrică; etc.

Așa cum se arată în documentele atașate la anunțul licitației, investiția va fi finanțată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Agenția Națională pentru Locuințe.