2020, an greu pentru a întemeia o familie

0

Anul trecut, marcat de pandemie și nesiguranță, mai ales pe plan sanitar, dar și economic, a făcut ca numărul căsătoriilor în municipiul Vaslui să scadă cu nu mai puțin de jumătate față de 2019.

Numărul căsătoriilor oficiate în cursul anului 2020 la Starea Civilă din cadrul Primăriei municipiului Vaslui a scăzut cu nu mai puțin de jumătate față de anul 2019, după cum arată datele municipalității.
„În anul 2019, au fost oficiate la nivelul municipiului Vaslui un număr de 372 de căsătorii, iar în cursul anului 2020 s-au înregistrat 185 de căsătorii. Pe parcursul întregului an, ceremoniile au fost organizate cu respectarea măsurilor de protecţie impuse în contextul pandemiei COVID-19”, a spus Geanina Tofan, purtătorul de cuvânt al Primăriei Vaslui.
În mod evident, această scădere dramatică a fost determinată de faptul că nunţile nu au putut fi organizate decât cu un număr limitat de persoane, motiv pentru care mulţi vasluieni au preferat să amâne evenimentul. În același timp, nici tinerii care munceau în străinătate și reveneau acasă în lunile de vară, pentru a se căsători, nu au mai venit în 2020 sau nu și-au mai permis să organizeze fericitul eveniment.
pe de altă parte, și numărul divorțurilor a cunoscut o scădere în municipiul Vaslui. În 2019 au fost înregistrate 21 de separări ale soților, în vreme ce în 2020 doar 12 cupluri s-au prezentat la Primărie pentru desfacerea căsătoriei în faţa ofiţerului de stare civilă.