Iată pe ce s-au cheltuit, anul trecut, banii în județul Vaslui!

0

Asistența socială, transporturile și sănătatea reprezintă domeniile spre care a mers cea mai mare parte a fondurilor cuprinse în bugetul județului Vaslui pe anul trecut. Din cele 420 de milioane lei cheltuite, 156,8 milioane lei au ajuns la Direcția de Asistență Socială şi Protecția Copilului Vaslui, cea mai mare instituție din județ. 46,6 milioane s-au cheltuit pentru întreținerea drumurilor, iar pe parcursul anului, Consiliul Județean a sărit în ajutorul primăriilor aflate în dificultate cu peste 14,9 milioane lei.

Consiliul Județean, instituția care se confundă, din punct de vedere administrativ, cu județul Vaslui, a tras linie dedesubtul bugetului pe anul trecut. Astfel, în ședința de astăzi, conducerea instituției le-a propus aleșilor județeni să ia în discuție și să voteze asupra unui proiect de hotărâre care privește contul de execuție al bugetului local al județului, al bugetului instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din veniturile proprii și al bugetului fondurilor externe nerambursabile, pentru perioada 1 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2020.

Astfel, proiectul de hotârâre reamintește faptul că, anul trecut, în bugetul județului, la capitotul general de venituri, s-a încasat suma de 403.854.806 lei, ceea ce a reprezentat 83% din cât a fost prevăzut și aprobat. Din această sumă cea mai mare parte a provenit din sumele defalcate din TVA, și anume 216.754.822 lei, cărora li s-au adăugat sumele provenind din cote și sume defalcate din impozitul pe venit – 35.306.272 lei; impozit pe mijloacele de transport – 585.040 lei; taxe şi tarife pentru eliberarea de licențe și autorizații de funcționare – 385.120 lei; venituri din proprietate – 1.620.423 lei; venituri din contribuția de întreținere a persoanelor asistate – 1.256.207 lei; subvenții de la bugetul de stat și de la alte administrații – 89.129.384 lei; sume primite de la UE în contul plăților efectuate și prefinanțări aferente cadrului financiar 2014-2020 în sumă de 58.554.818 lei.

Pentru cheltuieli, deși în bugetul aprobat pe 2020 a fost prevăzută suma de 522.933.263 lei. Din acești bani, au fost utilizaţi 420.282.601 lei, adică 80%.

Asistența socială, transporturile și sănătatea – mai ales anul trecut! – reprezintă domeniile spre care au mers cele mai multe fonduri în 2020. În domeniul asistenței sociale, s-au efectuat plăți în valoare de 165.453.543 lei, din care 156.820.906 lei pentru finanțarea cheltuielilor curente si de capital ale Direcției de Asistență Socială şi Protecția Copilului Vaslui, și suma de 8.457.085 lei pentru cheltuielile curente și de capital ale Centrelor de asistență medico-socială Băceşti și Codăești. În vreme ce capitolul „Transporturi” al cheltuielilor din bugetul anului trecut arată că s-au utilizat fonduri în sumă de 161.487.192 lei, din care 46.639.626 lei la secțiunea de funcționare (cheltuieli cu întreținerea drumurilor și cheltuieli privind rambursarea creditelor) și 114.851.566 lei la secțiunea de dezvoltare, din care cheltuieli de capital efectuate pentru investițiile noi și în continuare efectuate din fonduri publice pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere județene suma de 53.786.137 și pentru cele trei mari obiective de investiții finanțate din fonduri externe nerambursabile la acest capitol: „Reabilitare și modernizare drum stategic județean”, „Reabilitare și modernizare DJ 244I” și „Reabilitare și modernizare DJ 245E”, suma de 61.065.429 lei.

Funcționarea CJ Vaslui și a instituțiilor din subordine a utilizat o altă parte din resursele financiare ale județului, capitolul „Autorităţi publice și acțiuni externe” cuprinzând suma de 20.138.120 lei, care a fost repartizată pentru cheltuieli de personal – 15.127.390 lei, cheltuieli materiale şi servicii – 1.827.427 lei, transferuri reprezentând cotizații și contribuții la organismele naționale și internaționale la care Județul Vaslui este membru, cofinanțări de proiecte – 2.275.217 lei, alte cheltuieli – 69.915 lei.

Suma de 14.941.777 lei a fost alocată pe parcursul anului trecut consiliilor locale aflate în situații de extremă dificultate, la cererea publică adresată de primarii acestor unități administrativ-teritoriale.

Cheltuielile la capitolul „Sănătate” au fost în cuantum de 11.082.500 lei, din care 3.772.512 lei reprezintă cheltuieli de personal și cele materiale pentru Centrele Medico-Sociale Băceşti şi Codăeşti, suma de 6.543.665 lei reprezintă transferuri către Spitalul Județean de Urgență Vaslui, din care pentru plăți curente 2.249.979 lei și pentru finanțarea cheltuielilor de capital și a contribuției pentru proiecte 4.296.686 lei; pentru rambursări de credite aferente datoriei publice locale s-au utilizat 403.498 lei, pentru plățile aferente proiectelor suma de 56.359 lei, iar pentru cheltuieli de capital 303.466 lei.

Capitotul „Protecţia mediului” prevede cheltuieli de 8.260.688 lei, repartizați astfel între bunuri și servicii – 10.531 lei, pentru rambursări de credite – 3.627.741 lei, pentru transferuri către asociațiile de dezvoltare intercomunitară reprezentând cotizații și cofinanțări la proiecte – 891.077 lei, cheltuieli de capital – 2.195.630 lei, pentru continuarea celui mai important obiectiv de investiții al județului, „Reabilitarea sistemului de alimentare cu apă, a canalizărilor şi epurarea apelor uzate de la Vaslui, Bârlad, Huşi și Negreşti”, și pentru proiectele cu fonduri nerambursabile implementate – 1.535.709 lei.

Și domeniul cultural, care figurează alături de „recreere” și „religie”, a consumat o sumă semnificativă anul trecut din bugetul județului, 25.136.856 lei, care s-au împărțit între finanţarea instituţiilor de cultură – 15.149.204 lei, pentru contribuția la salarizarea personalului neclerical – 7.047.322 lei, pentru susținerea cultelor – 970.000 lei, pentru asociații și fundații – 163.355 lei (în cadrul „Programului județean pentru finanțarea nerambursabilă a activităților nonprofit de interes general pentru anul 2020, în domeniile cultură, culte și sport”), pentru continuarea lucrărilor efectuate la obiectivul de investiții Casa Armatei Vaslui – „Centrul Cultural Județean multifuncțional” – 1.892.558 lei.