Trei case noi pentru nevoiași, inaugurate de părintele Ignatie

0

O familie cu 3 copii din Huși, o bătrână din Huși și o alta din Boțești au primit cheile caselor lor noi din mâna Episcopului Ignatie. Totul în cadrul proiectului personal „Bucuria e acasă”. „Din nefericire, sunt și familii care locuiesc în spații foarte mici, total improprii, nu au lemne și nici hrană. Nevoile sunt mari. Pe cât ne stă în putință, încercăm să venim în întâmpinarea acestor nevoi”, a spus părintele Ignatie.

La mijlocul săptămânii trecute, trei familii nevoiașe din județ au primit cheile noilor lor case ridicate pentru ele din partea Părintelui Episcop Ignatie al Hușilor, care a oficiat o slujbă de sfințire pentru fiecare locuință oferită noilor proprietari.

„Din punct de vedere spiritual, în aceste zile premergătoare Crăciunului, încercăm să ne manifestăm dragostea față de cei sărmani, față de cei aflați în privațiuni. Am început să construim mai multe case pentru familii cu copii foarte mulți, care locuiau în spații improprii, mult prea mici pentru a avea un minim de confort”, a spus părintele Ignatie.

„Astăzi, cu ajutorul lui Dumnezeu și prin bunăvoința și deschiderea inimii unor oameni deosebiți, am sfințit alte trei case, pe care le-am pus la dispoziția acestor familii.

Am fost cu gândul, în primul rând, la copilași, care au nevoie să crească într-un mediu frumos, călduros, la propriu și la figurat, și despre care să spună, cu adevărat, «aceasta este casa noastră». Din nefericire, sunt și familii care locuiesc în spații foarte mici, total improprii, nu au lemne și nici hrană. Nevoile sunt mari. Pe cât ne stă în putință, încercăm să venim în întâmpinarea acestor nevoi.

Îi mulțumim lui Dumnezeu, Cel care ne motivează și ne dă imboldul lăuntric de a-L vedea în acești copii pe El, pe Iisus născut în ieslea Betleemului”, a mai spus Episcopul Hușilor.

Proiectul „Bucuria e acasă” este o inițiativă personală, fiind coordonat de părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi. Așa cum arată reprezentanții Episcopiei, proiectul este dedicat familiilor cu mulți copii sau care se află în situații delicate din punct de vedere material și constă în construirea unor case, dotate cu toate cele necesare (utilități, mobilier, aparate de uz casnic, veselă și haine), care sunt oferite, la cheie, acestor familii.

„Până la acest moment, au fost finalizate șapte locuințe, alte trei urmând să fie sfințite și oferite beneficiarilor în perioada imediat următoare. Prima casă sfințită astăzi a fost ridicată pentru o familie cu trei copii din municipiul Huși, a doua, pentru o bătrână tot din Huși, iar a treia, pentru o bătrânică din satul Boțești, comuna Boțești. Aceste persoane trăiau, până nu demult, cu grija zilei de mâine și cu teama de a nu îngheța în locuințele lor improvizate”, a precizat părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși.