• Nu mai puțin de 3.000 de copii sărmani din întreg județul primesc, în această perioadă, pachete cu îmbrăcăminte, încălțăminte, produse de igienă și sanitare, dulciuri și multe zâmbete. Cadourile sunt oferite de Episcopia Hușilor, prin Asociația „Filantropia Ortodoxă”, în cadrul Caravanei „Dar de Crăciun”.

Așa cum ne-am obișnuit de ani buni, Episcopia Hușilor continuă să organizeze tot felul de campanii umanitare menite să ajute copiii sărmani din județ. Acum, pentru că ne aflăm în decembrie, luna cadourilor, Episcopia desfășoară proiectul „Caravana «Dar de Crăciun»„, ce va fi dus la bun sfârșit prin intermediul Asociației „Filantropia Ortodoxă”, coordonat de părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi.
Proiectul a fost demarat luni, 7 decembrie, când o sărbătorim pe Sfânta Muceniță Filofteia, ocrotitoarea copiilor, și a beneficiat de binecuvântarea Părintelui Episcop Ignatie al Hușilor. A fost prima zi din cele două săptămâni (7 – 18 decembrie) în care „ajutoarele” lui Moș Crăciun trec direct pe la casele copiilor, dăruindu-le îmbrăcăminte, încălțăminte, produse de igienă și sanitare, dulciuri și multe zâmbete.
Părintele Episcop Ignatie, însoțit de părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, de asistentele sociale ale Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși și de un grup de colindători de la Centrul Eparhial Huși, a mers în casele a circa 150 de copilași din satele Duda, Novaci, Pâhnești, Arsura, Ghermănești, Rîșești și Fălciu. Au fost vizitați și copiii din cele două centre de zi ale Așezămintelor „Filantropiei Ortodoxe” Huși, de la Ghermănești și Fălciu.
„Dacă, în anii precedenți, încercam să îi aducem pe copilași în curtea Episcopiei, ca împreună să ne bucurăm de atmosfera deosebită pe care o emană sărbătorile de iarnă, anul acesta am încercat să ne adaptăm, fiind în vreme de pandemie. Mergem noi acasă la copilași, oferindu-le daruri, îmbrăcăminte, încălțăminte, dulciuri și alimente. Ne-am propus ca, într-o perioadă de două săptămâni, să ajungem în casele a peste 3.000 de copilași, care au nevoie stringentă de dragoste și de atenție. Sunt copii lăsați singuri sau în grija bunicilor și pe la care nu trece Moș Crăciun. Episcopia Hușilor, prin Sectorul social-filantropic, alături de oameni de suflet, dorim să le călcăm pragul acestor copilași privați de confortul material cu care suntem obișnuiți. Încercăm să le deschidem sufletul prin ceea ce le dăruim.
Am început astăzi (luni, n.r.) campania și aș vrea să vă împărtășesc o experiență ce m-a marcat în mod deosebit: am ajuns în casa a doi copilași ce locuiau singuri, fără părinți și fără bunici. Băiețelul are 9-10 ani și fata are 14-15 ani. Locuiesc singuri, într-o casă fără lemne și fără condiții. M-am bucurat că am putut intra în casa acestor copii, să le identificăm nevoile și, sigur, să continuăm ajutorul. Activitatea socială trebuie să aibă o continuitate. Nu îi ajutăm doar de Crăciun și de Paști. Aceste campanii sunt și o formă de a identifica situațiile delicate în care se află astfel de copii, ca pe parcursul anului să le putem acorda burse și să îi ajutăm cu alimente și îmbrăcăminte”, a declarat Părintele Episcop Ignatie al Hușilor.
Pe lângă pachetele cu îmbrăcăminte și încălțăminte de iarnă, produse de igienă personală, alimente și dulciuri, copiii de vârstă școlară care nu aveau până acum nicio modalitate de a se conecta pentru orele de școală online au primit și tablete. În cadrul acestor vizite, au fost identificate și alte probleme urgente cu care se confruntă familiile celor mici, astfel că Părintele Episcop Ignatie a oferit pentru cazurile cele mai delicate și câte un ajutor în bani. De asemenea, având în vedere condițiile în care aceștia sunt nevoiți să își ducă traiul, li se asigură, din partea Episcopiei Hușilor, lemnele de foc pentru iarnă.
Astfel, atmosfera generată de Caravana „Dar de Crăciun” a fost una cu adevărat de sărbătoare pentru comunitățile prin care a trecut. Colindele au răsunat din mașinile încărcate de daruri, iar în fiecare curte grupul de colindători de la Centrul Eparhial Huși a intonat colinde alături de cei mici și de familiile lor.
Marți, 8 decembrie, în cea de-a doua zi, caravana a mers în localitățile Bogdana, Gura Văii, Stănilești, Lunca Banului, Berezeni și Fălciu, urmând ca în zilele viitoare să ajungă și în părțile Bârladului și ale Vasluiului.
Toată campania se derulează cu respectarea regulilor impuse de autorități în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție și limitare a răspândirii coronavirusului.
„Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos de anul acesta nu trebuie să își piardă nicidecum din căldura, atmosfera duhovnicească, dăruirea, candoarea și fericirea cu care ne acoperă de fiecare dată. Iubite frate al celui singur și părăsit, iubită soră a celui sărman, iubite părinte al celui orfan, haideți împreună să aducem o rază de lumină și speranță pentru copilașii care îl așteaptă pe Moș Crăciun! Dacă, la început, aveam în plan să ajungem la 2.000 de copii, cu sprijinul dumneavoastră, vom reuși să bucurăm 3.000 de suflete curate. Fii alături de noi, căci, chiar dacă este pandemie, Moșul vine și anul acesta”, este îndemnul părintelui Vladimir Beregoi.
Oamenii cu inima deschisă spre cei în nevoi pot să contribuie la înmulțirea bucuriei și a speranței în familiile și sufletele încercate de greutăți, donând în contul în lei RO43RNCB0261160373430001, deschis la Banca BCR, filiala Huși, și în contul în euro RO59RNCB0261160373430004; SWIFT: RNCB RO BU. Alte detalii și informații pot fi găsite pe pagina de Facebook „Asociația Filantropia Ortodoxă Huși”, pe site-ul: www.filantropiahuși.ro și la adresa str. Ștefan cel Mare, nr. 1, municipiul Huși, județul Vaslui, Cod Poștal 735100; persoană de contact asistent social Georgiana Popica 0765.662.558, email: filantropiaortodoxahusi@yahoo.com.










