• Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea deși permisul îi fusese retras și nici nu era corespunzător categoriei pentru ansamblul rutier la volanul căruia s-a prezentat la control.

La sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de ieșire din țară, cetățeanul moldovean R.I., în vârstă de 39 de ani, care conducea un ansamblu rutier format dintr-un microbuz și o remorcă. La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că bărbatul este posesorul unui permis de conducere categoriile „B” și „C”, iar pentru a putea conduce ansamblul rutier respectiv este necesară deținerea categoriei “BE”.
Totodată, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că R.I. are permisul de conducere retras, începând cu data de 21.02.2018 pentru o perioada de 36 luni. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat.










