• Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privința unui bărbat cu cetățenie română și R. Moldova asupra căruia au descoperit două ceasuri și o brățară, inscripționate cu numele unor firme consacrate în domeniu, nedeclarate la intrarea în țară.

Pe 9 decembrie, în jurul orei 18.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița – I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru a intra în țară G.I., cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 34 de ani, conducând un microbuz înmatriculat în R. Moldova, cu destinația București.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali a descoperit, ascunse și nedeclarate, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în bagajele personale ale lui G.I., două ceasuri și o brățară, având inscripționate numele unor firme consacrate în confecționarea de ceasuri, respectiv, bijuterii de lux.
Cu privire la bunurile descoperite, acesta a declarat că îi aparțin și că nu știa că există obligativitatea de a le declara autorității vamale în momentul intrării în țară.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reținerii bunurilor în vederea expertizării, pentru a se stabili autenticitatea și valoarea lor, și sancționarea contravențională a bărbatului cu amendă în valoare de 3.000 de lei.