• Din ce în ce mai mulți vasluieni din mediul rural vor avea, nu peste multă vreme, condiții de trai la fel ca la oraș. După drumuri asfaltate și apă curentă, mii de locuitori ai acestui județ vor avea, nu peste multă vreme, acces la rețelele de distribuție a gazelor naturale, cu tot confortul care îl presupune acest lucru!

Deja, în unele comune, cum ar fi Ștefan cel Mare sau Roșiești, investițiile în înființarea de rețelele de distribuție a gazelor naturale sunt avansate, iar unii dintre locuitori sunt deja branșați. În altele, cum ar fi Bălteni, lucrurile deja s-au urnit, primarul comunei, Relu Brașoveanu, anunțând bucuros zilele trecute că a primit de la Gaz Est SA, distribuitorul de gaze naturale, contractul de lucrări, proiectare și execuție „Lucrări la obiectivul, Înființare sistem de distribuție gaze naturale în satele Bălteni și Bălteni- Deal, județul Vaslui”! Finanțarea necesară implementării acestui obiectiv de care vor beneficia câteva sute de familii din cele două localități, 9,3 milioane de lei, a fost obținută de la Fondul de Dezvoltare și Investiții.
De altfel, multe comune, peste 20 la număr, au depus cu succes la FDI, organism în cadrul Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză din subordinea Guvernului României, astfel de proiecte, de înființare de sisteme de distribuție gaze naturale. Încă de la sfârșitul anului trecut, președintele Comisiei a semnat contracte de finanțare cu comunele vasluiene {tefan cel Mare, Muntenii de Sus, Vulturești, Voinești, Rebricea și Pogonești, pe lista proiectelor declarate eligibile mai aflându-se comunele Dimitrie Cantemir, Crețești, Pădureni și Zăpodeni, aceasta din urmă solicitând și cea mai mare finanțare, peste 88 milioane lei. Alte solicitări, depuse de autoritățile locale din Vetrișoaia, Pogana, Perieni, Iana, Băcani, Alexandru Vlahuță, Ivești sau Hoceni, se află pe lista proiectelor aflate în analiza CNSP, la care Ministerul Economiei a comunicat că este necesară extinderea/dezvoltarea rețelelor de distribuție a gazelor naturale, pentru a cuprinde cât mai mulți beneficiari!