Trei șefi de promoție în aceeași clasă, la Școala „Iorgu Radu” Bârlad!

0

• Record greu de egalat la Școala Gimnazială „Iorgu Radu” Bârlad! Deși, în semestrul al doilea, cursurile au fost predate online, trei dintre absolvenții de gimnaziu sunt șefi de promoție, după ce au reușit să obțină media generală 10. Și mai impresionant este că toți trei provin din aceeași clasă.

Dacă, în anii anteriori, unități școlare precum Școala „George Tutoveanu”, Școala „Episcop Iacov Antonovici” ori Colegiul Național „Gheorghe Codreanu” erau considerate printre cele mai bune din Bârlad și din județ, în funcție de rezultatele obținute la olimpiade și concursuri naționale, dar și la evaluarea națională și admiterea în licee, iată că, treptat, și alte școli gimnaziale din oraș au urcat în această ierarhie. Este și cazul Școlii Gimnaziale „Iorgu Radu”, care, în anul școlar 2019-2020, a „produs” trei șefi de promoție de nota zece, toți din aceeași clasă. Este vorba despre Teofana Arsene, Andrada Bercea și Andrei Șolcă, care termină clasa a VIII-a A, îndrumați de diriginta Jeni Bodea.

„Școala Gimnazială «Iorgu Radu» Bârlad se poate mândri și anul acesta cu promoția de elevi care se va înscrie la cele patru licee bârlădene. Mă simt onorată, ca dirigintă, să am în clasa mea, a VIII-a A, trei șefi de promoție. Arsene Teofana, Bercea Andrada și Șolcă Andrei sunt copii deosebiți, fiecare cu pasiuni personale care îi definesc. Ei s-au aflat permanent într-o competiție colegială și au fost dornici să reprezinte cu mândrie școala noastră. Arsene Teofana este pasionată de matematică, limba română și biologie și optează pentru specializările Științele Naturii sau Informatică. Bercea Andrada, pasionată de franceză, limba română și biologie, a atins performanța anul trecut, când s-a calificat la Olimpiada Națională de Biologie, unde a obținut mențiune. Dorința ei este să urmeze specializarea Științele Naturii, pentru a îmbrățișa cariera de medic. Nu în ultimul rând, Șolcă Andrei, care e pasionat de istorie și geografie și a obținut rezultate la olimpiadele naționale de matematică, chimie, fizică și geografie, ne-a cucerit cu proiectele sale extrașcolare, el însuși fiind o enciclopedie. El vrea să urmeze și o carieră politică. Vă felicit pentru performanțele voastre, care vin în urma unei munci susținute! Felicitări și dascălilor, dar și părinților voștri! Sunt mândră de voi!”, a declarat profesoara Jeni Bodea, diriginta celor trei șefi de promoție ai școlii.

Aceasta a menționat că nu doar cei trei elevi de zece ai Bârladului sunt deosebiți. Clasa din care provin Teofana Arsene, Andrada Bercea și Andrei Șolcă este una de copii excepționali, în sensul că, dintr-un total de 30 de elevi, 22 au obținut medii cuprinse între 9.00 – 10.00.