Pistolarul din Bârlad, trimis în judecată

0

• Judecătorii Tribunalului Vaslui au decis zilele trecute trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Ștefan Eduard Ciocoiu, acuzat de săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor calificat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept. În noiembrie anul trecut, bârlădeanul în vârstă de 30 de ani, fiu al unei grefiere de la Judecătoria din oraș, s-a șicanat în trafic cu ocupanții unui alt autoturism, asupra căruia a tras mai multe focuri de armă. Ulterior, până să fie prins de polițiști, individul a dat interviuri telefonice la mai multe televiziuni, ridiculizându-i pe oamenii legii.

Anul trecut, pe 29 noiembrie, în intersecția din zona Confecții din municipiul Bârlad, un bărbat în vârstă de 27 de ani, Eduard Filip Modoranu, a sunat la 112 și a sesizat că mașina în care se afla a fost atacată și din alt autoturism s-au tras trei focuri de armă asupra lui. La fața locului, politiștii au găsit mașina, cu urme clare de gloanțe, și un cartuș provenind de la un glonț letal de 9 mm, însă mașina din care s-a tras nu se afla la fața locului. Victima l-a indicat drept atacator pe Eduard Ștefan Ciocoiu, fiul unei grefiere din cadrul Judecătoriei Bârlad. Polițistii nu l-au găsit acasă pe atacator, care a fost dat în urmărire națională și în consemn la frontieră. În timp ce era căutat, pistolarul a dat mai multe interviuri telefonice la diverse televiziuni, ridiculizându-i pe oamenii legii, precizând că nu se predă de frica celor care îl vor ancheta, anunțând chiar că totul este doar o înscenare. Bărbatul a fost prins abia în seara de 3 decembrie, fiind arestat preventiv sub acuzația de nerespectare a regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept.

De atunci, individul a contestat în mai multe rânduri această măsură preventivă, cerând să fie pus în libertate, de fiecare dată susținând că este nevinovat și acuzând anchetatorii că i-ar înscena toate aceste acuzații. La fel s-a întâmplat și zilele trecute, atunci când s-a pus în discuție trimiterea sa în judecată, Ciocoiu ridicând, prin apărătorii săi, mai multe cereri și excepții privind nelegalitatea administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală de către organele de urmărire penală în dosarul instrumentat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui. Toate aceste cereri au fost respinse, și, după ce ce judecătorii au constatat competența materială și teritorială a Tribunalului Vaslui în soluționarea respectivei cauze, au admis începerea judecății. Cu această ocazie, s-a decis menținerea măsurii arestării preventive impusă pistolarului, în ciuda opoziției acestuia. Dat fiind faptul că această decizie a judecătorilor poate fi contestată de către acuzat, și în condițiile restricțiilor datorate pandemiei de coronavirus, judecarea celor mai multe dintre dosare suferind amânări din acest motiv, este posibil ca debutul procesului să fie abia undeva în toamnă.

Trebuie spus că, în urmă cu 5 ani, bărbatul a fost suspectat că făcea parte dintr-o rețea organizată de falsificatori de carduri, ai căreu membri ar fi efectuat un număr imens de operațiuni bancare frauduloase pe teritoriul a 24 de state din întreaga lume, cu un prejudiciu uriaș. Dosarul, unul dintre cele mai importante de acest fel, nu a fost încă finalizat, iar lui Eduard Ștefan Ciocoiu nu i-a fost adusă, încă, nici o acuzație în acest sens.