• În această lună, am putea vedea mișcare pe șantierul unde va fi construită șoseaua de centură a Bârladului. Potrivit bârlădeanului Adrian Covăsnianu, consilier onorific în Ministerul Transporturilor, în această săptămână, Comisia Tehnico-Economică din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va aproba Proiectul Tehnic, existând șanse reale ca lucrările efective să înceapă tot în luna mai.

De la finele lui 2019, Bârladul are un reprezentant la Ministerul Transporturilor, chiar și numai în calitate de consilier onorific, iar acest lucru reprezintă un avantaj pentru comunitate, întrucât localnicii pot afla în cel mai scurt timp noutăți despre proiectele de interes. Adrian Covăsnianu (36 ani), absolvent al Facultății de Geografie și Geologie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, în prezent doctor în geografie, a fost numit în această funcție onorifică la începutul lunii decembrie și își informează în timp real prietenii virtuali despre toți pașii întreprinși în legătură cu investițiile în infrastructură din toate județele Moldovei. Cu atât mai mult cu cât el este și vicepreședinte al Asociației civice „Moldova Vrea Autostradă”. Astfel, prin intermediul contului său de socializare, bârlădeanul a anunțat în urmă cu câteva zile că, după câteva luni de așteptare, în această săptămână, va fi avizat Proiectul Tehnic al mult așteptatei investiții. În plus, spune acesta, sunt mari șanse ca, tot în luna mai, să fie emis și ordinul de începere a lucrărilor.
„Centura Bârladului primește Autorizație de Construire (AC, n.r.) în luna mai! Sunt șanse reale ca, în luna mai, să avem și Ordinul de Începere a Lucrărilor (OIL, n.r.) emis pentru Varianta Ocolitoare (VO, n.r.) Bârlad și să vedem utilajele pe teren! Asociația «Moldova Vrea Autostradă» (MVA, n.r.) a interpelat CNAIR despre stadiul proiectelor de infrastructură ale Moldovei în cadrul unui interviu online organizat de Hotnews.ro. Cu această ocazie, îi mulțumim lui Victor Cozmei (autorul interviului, n.r.) pentru inițiativă și sperăm să vedem mai des asemenea acțiuni! Reproducem mai jos întrebarea MVA și răspunsul CNAIR. Întrebare MVA: «Bună ziua! Săptămâna aceasta, avem OK de la Comisia Tehnico-Economică (CTE, n.r.) din cadrul CNAIR pentru Varianta Ocolitoare Bârlad? Se așteaptă avizul CTE din cadrul CNAIR pentru VO Bârlad în vederea eliberării AC pentru Varianta Ocolitoare Bârlad! Ulterior, în câte zile/săptămâni preconizați că se va elibera Ordinul de Începere a Lucrărilor pentru VO Bârlad? Din luna martie, aprilie și, acum, vine și luna mai, se așteaptă înțelegerea și, implicit, acceptul CNAIR pentru solicitările antreprenorului general din județul Botoșani! VO Bârlad împreună cu VO Bacău sunt cele mai necesare, dorite și utile centuri ocolitoare din Moldova!» Răspuns CNAIR: «Pentru a ne asigura că documentul tehnic îndeplinește exigențele calitative și pentru o implementare sinuoasă, au fost solicitate dar și soluționate probleme tehnice punctuale, urmând ca aprobarea să aibă loc în ședința Comisiei Tehnico-Economice din prima săptămână a lunii mai. Emiterea Autorizației de Construire va avea loc în luna mai, exproprierile și Proiectul Tehnic fiind finalizate”, este postarea lui Adrian Covăsnianu pe pagina sa de socializare.
Ce spun autoritățile locale?
În aceeași zi, Primăria Bârlad a remis un comunicat de presă prin intermediul căreia localnicii au fost informați despre faptul că șoseaua de centură va intra la emiterea Autorizației de Construire.
„În cursul acestei săptămâni, am primit o veste bună, însă nu aveam confirmarea oficială pentru a o putea face publică. Acum suntem în măsură să anunțăm că proiectul va intra în Comisia Tehnico-Economică a Ministerului Transporturilor pentru obținerea Autorizației de Construire. Imediat ce se va emite acest act, se va preda amplasamentul și se va emite Ordinul de Începere a Lucrărilor. Din câte am mai fost informați, fără însă a transmite o certitudine, sunt șanse ca lucrările propriu-zise să demareze luna aceasta”, au precizat reprezentanții municipalității.
Reamintim că licitația organizată de CNAIR pentru execuția lucrărilor a fost câștigată de Asocierea SC Tehnic Asist SRL – SC Tass Infra Logistic SRL Botoșani, iar proiectant este Search Corporation SRL București. Investiția este finanțată prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020, iar valoarea totală a contractului de finanțare este de 186.686.985,54 lei. Din total, 85% reprezintă contribuția Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională (134.388.803,25 lei), în timp ce 15% reprezintă contribuția proprie (23.715.671,15 lei).
„Centura” Bârladului este formată dintr-un segment distinct și anume Varianta de Est, ce se desfășoară între DN 24, la intrarea în Barlad, și DN 24, la ieșirea din Bârlad spre Vaslui. Va avea o lungime totală de 11,281 kilometri, o lățime platformă de 10 metri, patru poduri, trei pasaje, două intersecții la nivel și două parcări. Prin execuția acestui contract ce va trebui să fie gata până pe data de 5 iunie 2021, se va realiza decongestionarea traficului de pe raza Bârladului, prin redirecționarea traficului greu în afara orașului.











Din vremea mandatului ,domnului Primar Profesor .Craus,ASTEPTAM.
de 20 de ani tot trebuie să înceapă, tot așteaptă tot felul de avize peste avize și nimic.
trebuia sa inceapa din septembrie.
http://www.ziare.com/economie/infrastructura/asociatia-pentru-autostrada-moldovei-centura-barladului-se-afla-in-stadiu-zero-de-executie-1580237
Comentariile sunt închise.