Dumitru Buzatu, rebelul pandemiei!

0

• Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean și al PSD Vaslui, se ține tare! A apărut într-o fotografie de grup a liderilor PSD, postată de președintele interimar Marcel Ciolacu, în care nu se respectă distanțarea socială și nici numărul maxim admis într-un grup. Imaginea a făcut mare vâlvă în presa națională, dar pălește, totuși, în comparație cu ieșirea aceluiași Buzatu, care refuză să poarte mască la ședințele de CJ.

Chiar dacă se îndreaptă „vertiginos” spre 70 de ani, Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui și al PSD Vaslui, rămâne un rebel, un personaj care nu ezită să manifestă spirit de frondă atunci când ceva nu-i convine. Este binecunoscut în partid pentru ieșirile deseori fățișe împotriva unor decizii majore ale conducerii centrale, pentru alegerile sale uneori de neînțeles (la ultimul congres optând, spre exemplu, pentru desemnarea lui Liviu Pleșoianu drept candidat al formațiunii pentru alegerile prezidențiale). Au făcut vâlvă la nivel național caracterizările oferite protestatarilor din stradă la începutul anului 2017: „răgălii”. Apoi, la sfârșitul lui 2019, Buzatu s-a evidențiat din nou numind jurnaliștii „șpăgari”, pentru ca, pe 1 decembrie 2019, să apostrofeze un cetățean care vicifera la un miting PSD cu apelativul „tembel”.

Toate au fost momente care i-au consolidat statutul de vedetă pe plan național. Acum liderul vasluian al PSD face din nou senzație în presa națională printr-o fotografie intens comentată în care se află conducerea PSD, dar mai ales prin declarațiile din ultima ședință a CJ Vaslui, în care a refuzat să poarte mască: „Nu vreu să port masca! Domnule, nu vreau să port masca, și autoritățile competente pot lua măsurile de rigoare”.

Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a postat vineri pe pagina sa de Facebook o fotografie în care aparte alături de alți colegi de partid, lideri din teritoriu, în care, așa cum s-au grăbit să observe adversarii politici și mass-media națională, nu se respectă „distanțarea socială” și nici prevederile legale privind numărul maxim de persoane de opt permise pentru un grup. Printre ei, și vasluianul rebel Dumitru Buzatu…

Cei din fotografie nu au nici măști de protecție. Însă pesedistul vasluian făcuse deja foarte clar, cu o zi înainte (în ședința de CJ de joia trecută, n.r.), că nu va purta mască, atunci când consilierii județeni liberali i-au cerut-o, pentru a fi în acord cu legea care prevede obligativitatea purtării măștii în spații închise. „Eu vă rog să credeți că sunteți în siguranță aici. N-am auzit să existe printre noi vreun caz de infectare cu ceva, nu discut despre ceea ce toată lumea discută în momentul acesta. Este foarte bine că v-ați conformat acestui ordin, dar asta nu înseamnă că toate conduitele trebuie să le fixați dumneavoastră. Poate sunt persoane care acceptă să ia și amenzi și altceva și atunci, asta este, trebuie să luați notă de aceste conduite. (…) Nu-mi prescrieți dumneavoastră conduitele mie și nimeni din această sală! (…) Sunteți liber să procedați cum vreți! (…) Vreți să ne luăm la bătaie, ce vreți să facem? Sunteți într-un cadru instituțional, nu puteți să mă obligați pe mine, nu puteți! (…) Nu vreau să port mască și autoritățile competente pot lua măsurile de rigoare, dar nu sunteți dumneavoastră autoritatea competentă”, a replicat Dumitru Buzatu.