• În numai o săptămână, colectivul de medici din cadrul Spitalului de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad a externat nu mai puțin de cinci pacienți infectați cu noul coronavirus care au fost declarați vindecați. Toți au petrecut aproape trei săptămâni pe patul de spital. În același timp, 14 dintre cadrele medicale de la Spitalul Județean de Urgență descoperite cu noul coronavirus au fost internate, încă de vineri, în spitalul bârlădean.

Bucurie maximă în rândul cadrelor medicale de la secțiile Boli Infecțioase și Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) din Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad! În decurs de numai nouă zile, au fost declarați vindecați și externați cinci dintre zecile de pacienți spitalizați aici ca urmare a infectării cu noul coronavirus. Asta în condițiile în care, de la sfârșitul lui martie, spitalul funcționează ca unitate de suport pentru tratarea exclusivă a bolnavilor COVID-19. Potrivit conducerii unității, primul pacient a fost externat pe data de 16 aprilie și, de atunci și până vineri, 24 aprilie, alte patru persoane infectate cu virusul COVID-19 și aflate în stare gravă la ATI sau cu simptome relativ medii au fost externate și lăsate să plece acasă. Asta în condițiile în care fiecare bolnav a petrecut în spital aproape trei săptămâni.
„De pe data de 16 aprilie, când am externat primul pacient declarat vindecat de COVID-19, în speță o femeie de 60 ani, care a fost internată în spitalul nostru timp de 18 zile, echipa medicală a mai înregistrat câteva succese în acest sens. Până la acest moment (vineri, 24 aprilie, ora 15.00, n.r.) avem încă patru pacienți care au fost tratați la noi ca urmare a infectării cu noul coronavirus și au fost declarați vindecați. Adică ultimele două rezultate ale testelor realizate au fost negative, iar conform definiției de caz, pacienții sunt considerați vindecați, starea lor de sănătate fiind bună. Toți au fost externați după ce au fost spitalizați aproape trei săptămâni. Le mulțumim că au colaborat cu personalul medical și au ținut cont de sfaturile medicilor! Felicitări tuturor cadrelor medicale pentru aceste succese!”, ne-a declarat Daniela Borș, managerul spitalului.
Reamintim că primul pacient vindecat aici este o femeie de 60 de ani din mediul rural, care a fost externată pe 16 aprilie, după o spitalizare de 18 zile. Și în cazul ei, ultimele două testări pentru COVID-19 au fost negative, așa că medicii Secției Boli Infecțioase au considerat că e vindecată și au lăsat-o să plece acasă. Femeia a fost transportată cu ambulanța în localitatea de domiciliu.










