Ajutor pentru fermierii afectați de secetă!

0

• Fermierii afectați de secetă nu vor mai fi obligați să plătească ratele bancare în următoarele luni și nici nu vor putea fi executați silită pe parcursul acestui an, potrivit unei legi votate săptămâna trecută de către deputați și trimisă Președintelui României pentru promulgare.

Prevederea menită să îi sprijine pe fermierii afectați de secetă a fost inclusă, printr-un amendament, la votul dat de Camera Deputaților pentru legea de aprobare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori. Este vorba de acea Ordonanță publicată deja, pe 31 martie, în Monitorul Oficial al României, privind suspendarea, la cerere, a obligațiilor de plată aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane, pentru o perioadă care să nu depășească data de 31 decembrie 2020, pentru unii beneficiari ai creditelor acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare, pe fondul posibilelor dificultăți pe care aceștia le-ar putea întâmpina în rambursare ca urmare a efectelor pandemiei COVID-19. Este vorba de persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, întreprinderi mici și mijlocii, IFN-uri, aflate într-o astfel de situație.

Măsura suspendării plății ratelor se acordă exclusiv debitorilor afectați direct sau indirect de toate tipurile de secetă, conform prevederilor ordinului comun al ministrului Afacerilor Interne și ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care au credite bancare sau leasing. Termenul până la care se poate prelungi suspendarea plăților este 31 octombrie 2021, iar fermierii nu vor suporta costuri suplimentare, dar o prelungire a maturității creditului. „(…) Obligația de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane, acordate debitorilor afectați de toate tipurile de secetă de către creditori până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se suspendă la cererea debitorului cu până la 18 luni, dar nu mai mult de 31 octombrie 2021, prin prelungirea corespunzătoare a maturității creditului, fără costuri suplimentare”, se arată în actul normativ aprobat de Camera Deputaților cu 208 voturi „pentru”, 103 voturi „împotrivă” și 8 abțineri.

„Este o măsură bună, care vine în sprijinul agricultorilor afectați de secetă, mai ales a celor care deja își văd culturile însămânțate toamna trecută, de grâu, rapiță și alte păioase, deja compromise! La nivelul județului Vaslui, deficitul de apă din sol este unul foarte mare, în toate zonele, datorat atât prelungirii secetei din anii anteriori cât mai ales lipsei precipitațiilor din această iarnă și de la începutul primăverii. În plus, fermierii care acum înființează culturi de primăvară au costuri mai ridicate, datorită solului tare, lipsit de umiditate”, este de părere ing. Gigel Crudu, directorul DAJ Vaslui. În județul Vaslui toamna trecută au fost înființate culturi pe o suprafață totală de aproape 90 de mii de hectare, cele mai multe cu grâu și rapiță, iar însămânțările din această primăvară au fost făcute pe 170 de mii de hectare, în principal cu porumb și floarea soarelui.

Conform noii legi, dobânda datorată de debitori, precum și comisioanele aferente corespunzătoare sumelor scadente a căror plată a fost suspendată nu se capitalizează la soldul creditului existent, la finalul perioadei de suspendare. Orice proceduri de executare silită, inclusiv urmărirea silită a bunurilor mobile, urmărirea silită imobiliară sau popririle de orice fel, începute până la data intrării în vigoare a prezentei legi, intră sub incidența moratoriului și se suspendă până la 31 decembrie 2020.

Pentru a intra în vigoare, prevederile noii legi trebuie promulgate de către Președintele României, Klaus Iohannis și publicate în Monitorul Oficial.