• Spitalul bârlădean se numără printre zecile de unități medicale din țară care au contracte cu firma bucureșteană Hospital Technical Solutions. În cazul unității spitalicești din Bârlad, producătorul de echipamente medicale a câștigat licitația privind furnizarea unei instalații de oxigenoterapie, valoarea contractului ridicându-se la peste 5,8 milioane de lei fără TVA.

În urma scandalului declanșat acum câteva zile legat de prinderea în flagrant a fostului ministru al Sănătății, în speță Sorina Pintea, în prezent manager al Spitalului din Baia Mare, în timp ce primea mită de la firma Hospital Technical Solutions București, a ieșit la iveală că, în nici doi ani de la înființare, respectiva firmă a câștigat zeci de contracte cu spitale din întreaga țară. Pe lângă Spitalul Județean de Urgență „Constantin Opriș„ din Baia Mare, cu care încheiase un contract de achiziții în valoare de 2,3 milioane de lei, producătorul de echipamente medicale are contract și cu Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad.
Astfel, în cazul spitalului bârlădean, contractul constă în furnizarea de echipamente medicale – instalație de oxigenoterapie. Contractul a fost adjudecat în urma procedurii de licitație publică declanșate în vara anului trecut. Concret, pe 29 iulie 2019, unitatea medicală a publicat pe SICAP, noul portal pentru licitațiile online, două anunțuri privind tot atâtea contracte de achiziție în vederea dotării unității cu aparatură și echipamente medicale. Este vorba despre achiziționarea de aparatură promisă încă de la vizita în județ a fostului premier Viorica Dăncilă și a fostului ministru al Sănătății, Sorina Pintea, când cele două membre ale Guvernului au dat asigurări că Bârladul va primi 12.043.000 lei de la bugetul de stat. La această sumă s-a adăugat o cofinanțare de 1.339.000 lei de la bugetul local.
Unul din cele două contracte viza „Achiziția de echipamente medicale: Instalație oxigenoterapie” și avea o valoare de 5.983.193,88 lei fără TVA (7.120.000,72 lei cu TVA). Așa cum se arăta în descrierea succintă a achiziției publice, respectiva instalație este compusă dintr-o stație de oxigen, 195 rampe de distribuție de gaze medicale și tot atâtea circuite electrice. Potrivit reprezentanților spitalului, în acest fel, stația de oxigen care va fi fixă va putea deservi toate secțiile întrucât celelalte componente (console și tubulaturi) necesare pentru administrarea oxigenului vor fi montate în toate saloanele.
În urma verificării „la sânge” a ofertelor depuse, câștigătoare a fost declarată firma Hospital Technical Solutions București, înființată în mai 2018, care, printre altele, produce „ în România echipamente medicale la cele mai înalte standarde și oferă cele mai bune soluții integrate pentru ATI, săli de operație, saloane și zone critice”, după cum se precizează pe pagina de internet a societății. Așa cum se arată pe SICAP, contractul are o valoare de 5.825.944,76 lei fără TVA (6.932.874,26 lei cu TVA) și a fost atribuit pe data de 20 noiembrie. După semnarea contractul, producătorul bucureștean s-a obligat să livreze și să instaleze echipamentul medical în cel mult 60 de zile, respectiva instalație de oxigenoterapie fiind adusă și pusă în funcțiune încă din luna ianuarie.











