În anii 1951-52, în Partidul Muncitoresc Român (fost și apoi iar comunist) a avut loc o nouă și mare verificare a membrilor. Tovarășii de sus voiau să vadă dacă organizația a fost înfiltrată cu „năpârci burghezo-capitaliste”, dar și să contabilizeze cîți membri și simpatizanți activi au avut comuniștii în ilegalitate. Adică între anii 1924-1944. Între miile de fișe ale unor celebri anonimi, dar și personalități ale partidului, oameni cu meserii simple (cizmari, croitori fierari etc.), dar și intelectuali, români, dar mai ales etnici evrei, am identificat și persoane originare din Huși. Prezentarea activității pro comuniste a acestora nu are rolul de a-i anatemiza sau idealiza, ci doar de a reda o pagină din istoria orașului Huși. Printre ei se numără și „conu Mișu” Ralea, mare proprietar și filozof român, care nu s-a jenat să se alăture cauzei comuniste, pe care afirma că a promovat-o pe unde a putut, inclusiv la Huși. Numai că tovarășii de idei din orașul aflat între vii nu fac nicio referire în fișele lor autobiografice la vreun contact, sprijin primit de la sau oferit către Mihail Ralea. Să fi fost menționat orașul doar așa, pentru a epata lectorii fișei proprii, arătând că a dus muncă de lămurire și răspândire a crezurilor comuniste tocmai în orașul care l-a dat României pe Corneliu Zelea – Codreanu, liderul Mișcării Legionare, cu care a fost contemporan?! Unul dintre etnicii evrei hușeni care simpatizau cauza bolșevică, Iancovici Iulius, născut tocmai în anul răscoalei țărănești care a zguduit România la începutul secolului XX și ajuns prin 1951 ofițer la Securitatea din Bârlad, nota în fișa sa că atât de înverșunați erau legionarii din Huși împotriva comuniștilor, încât responsabilul partidului comunist cât și majoritatea tovarășilor și simpatizanților plecaseră în vara anului 1940 din cauza prigoanei legionare în U.R.S.S.. Păi se poate, coane Mișule?!
Bucur Gr. Ștefan s-a născut la 25 septembrie 1908 în Huși. Cizmar. Membru al Partidului Comunist Român (P.C.R.) din 1934, în anul 1935 era secretar al organizației județene P.C.R. Fălciu. Conform fișei autobiografice, a recrutat și format tineri pentru Uniunea Tineretului Comunist (U.T.C.) și P.C.R.. Între anii 1935-1936 a tipărit manifeste și le-a difuzat în orașul Huși. Pentru a nu fi descoperite de autorități, manifestele și broșurile erau îngropate în pământ. A organizat un sindicat în rândul lucrătorilor cizmari și croitori din oraș, a contribuit la redactarea ziarului progresist „Lumina”, care a apărut la Huși în anul 1935. Ștefan Bucur a fost arestat de Siguranță în anul 1936 și inchis pentru 8 zile alături de Galu Vasile, }împu Ioan, Bucur Gheorghe (fratele său), Galu Neculai, Ciulei Nicolae și alții, sub acuzația de a fi răspândit manifeste comuniste, dar negăsindu-se materiale asupra sa, a fost pus în libertate. În timpul arestărilor făcea pe naivul, negând orice implicare în activități comuniste. În anul 1940 a fost concentrat în armata română, unde a desfășurat acțiuni împotriva „regimului” (statului român). Datorită concentrărilor și plecării unor tovarăși de idei în Uniunea Sovietică, a declanșării războiului (pentru eliberarea Basarabiei), pierduse legătura cu tovarășii din Regionala P.C.R. Iași, dar își menținuse în timpul concediilor (permisiilor) legăturile cu tovarășii din Huși. Dacă inițial declara că NU a fost internat în lagăre, în o a doua fișă biografică, din 24 ianuarie 1952 (prima fusese întocmită în 20 decembrie 1951), afirmă că a fost internat într-un lagăr improvizat la Huși în anul 1944, prin lunile mai-iunie, deoarece avea dosar de comunist la Siguranța din Huși. Cât s-a aflat în lagăr nu a fost anchetat. Pus în libertate, deoarece era militar venit acasă în concediu.
Om de legătură între Regionala Iași a P.C.R. și organizația județeană Fălciu, a intrat în contact cu „tovarășii” Bughici (nume conspirativ), Ida Felix, Ioan Maxim (nume conspirativ }îganu). După război, Bughici era în URSS, Ida Felix în Comitetul Central al P.C.R., Maxim lucra la ziarul Scânteia, iar Ștefan Bucur, un tovarăș mai mititel, a fost încadrat până în anul 1947 pe funcția de comisar în Poliția Huși, când devine comisar șef la Siguranța Huși. Din 1948 avea gradul de căpitan în Securitatea Statului, cu funcția de subdirector la Securitatea Craiova. Locuia pe strada Câmpia Islaz nr. 51 B. În anul 1951 a fost decorat cu medalia „Eliberarea de sub jugul comunist”.
Butnaru Estera (Mira) – născută la 5 mai 1910 în Huși. Funcționară, evreică. Simpatizantă a mișcării muncitorești. A activat în București din anul 1934 și până la 23 august 1944. A strâns fonduri pentru Ajutorul Roșu, și-a pus casa la dispoziția tovarășilor pentru organizarea ceaiurilor (sic!) ilegale, a ascuns materialul tipografic pe care îl încredințase în 1939 Paul Cornea, o legătură superioară, medic de profesie, devenit ulterior director adjunct în Ministerul Afacerilor Externe. Printre legăturile sale notorii s-a numărat Silviu Brucan (Brucar), căruia i-a înlesnit unele întâlniri conspirative în localul Policlinicii de Cruce Roșie din București unde funcționa ca soră de caritate (medicală). Din 1947 lucra la Cancelaria Secretariatului din cadrul Comitetului Central al P.C.R.. Decorată cu „Medalia Muncii” și medalia „Eliberarea de sub jugul fascist”.
Ferdiman Alexandru (Natan, Naty) – născut la 4 aprilie 1913, în Huși. Evreu, de profesie contabil. A locuit pe strada Maxim Gorki nr. 5, fostă Ghica Vodă, situată chiar în buricul târgului, lângă grădina (parcul) comunală cu același nume, rebotezată astfel în octombrie 1946, după o manifestare A.R.L.U.S. în cinstea armatei sovietice. Apare prin declarațiile unor companioni ai săi și sub numele de Terdiman. Membru al P.C.R. din anul 1935, implicat pe linie de tineret și M.O.P.R. (inițialele Ajutorului Roșu în limba rusă). A făcut parte dintre organizatorii societății Tempo – organizație comunistă „camuflată” după cum declara, a colaborat la ziarul local „Lumina”, a organizat și a luat parte la împrăștierea de manifeste, a ajutat la traducerea unor lucrări marxiste, a dus muncă de agitație. Singurele plecări din oraș au fost cele cauzate de efectuarea stagiului militar obligatoriu (satisfăcut la Regimentul 25 Artilerie), concentrări si munca obligatorie impusă evreilor în timpul regimului Antonescu. A colaborat cu Ghitman Iancu, Bucur Ștefan (împreună au fost organizați de o tovarășă „Loznica” venită de la Iași), }împu Ion, Galu Vasile, }alic Ghelman (cu care a lucrat la Tempo, Ajutorul Roșu, împrăștieri de manifeste), Negraru Alecu (la acesta și la }împu Ioan se țineau adunările conspirative), Șor Ruhla (Zeidman). A fost arestat și cercetat de Siguranța Statului din Huși pentru împrăștierea de manifeste din anul 1936, împreună cu Ghitman Iancu, Bucur Ștefan, }împu Ion și „încă vreo 20”. Eliberat din lipsă de dovezi. Afirma că în lagăr nu a fost internat politic, ci evacuat. Din 24 septembrie 1944 până în iulie 1946 este secretar la Poliția Huși, de unde trece până în septembrie 1948 la Partidul Comunist din Huși, ca responsabil cu organizarea maselor, apoi a cadrelor. Între 1948-februarie 1950 este contabil și director la COMLEMN. Din 1950 este numit ca șef secțiune adjunct la Secțiunea Financiară a raionului Huși.
Fișel Haim – de etnie evreu, născut la data de 10 februarie 1896 în comuna Burdusaci, județul Tecuci. Fără profesie. Simpatizant al mișcării muncitorești, după cum declara în fișa autobiografică întocmită în 29 noiembrie 1951, pentru care a colectat haine și bani pentru cei închiși dintre rândurile sale prin Fondul Roșu. A activat în Huși, între anii 1935-1940, alături de cei prezentați în acest material, fără a se remarca prin activități deosebite.
Galu Neculai s-a născut la 23 decembrie 1893. De profesie croitor. În noiembrie 1951, data întocmirii fișei autobiografice, locuia pe strada Paul Barais nr. 5. Înainte de 23 august 1944 a fost simpatizant al Partidului Comunist Român, făcând parte, după propria-i afirmație, din vechea mișcare de la 1921, când „am aderat la Internaționala III (Comintern, structură de propagandă și spionaj a Uniunii Sovietice în statele democratice europene – n.n.), am fost bătut de poliție la (i)eșirea din organizație a doua zi și localul închis”. Din cele scrise nu rezultă locul unde și de ce a fost maltratat de poliție. Până în anul 1933, alături de alți tovarăși din Huși dar și de aiurea, respectiv Dumitru Ștef. Florescu, Ion }împu, Ion Patraș, Șmil Fișterman, Vasile Galu, dr. Hună Șor, Natan Mihailovici, Carol Șteinberg, a contribuit la ajutorarea celor închiși pentru propagandă bolșevică în România prin colecte de bani, îmbrăcăminte și cărți. Cei menționați se adunau din când în când spre a discuta politică, mersul evenimentelor și colectărilor pentru Ajutorul Roșu. În 1926, în urma apelului scriitorului Maxim Gorche (sic!) către progresiști, Neculai Galu colectase ajutoare pentru copiii din U.R.S.S.. Pentru vederile sale a fost arestat de poliție între anii 1933-1938, întotdeauna înainte de sărbătorirea zilei de 1 Mai, când i se efectua percheziție domiciliară și era închis pentru o zi-două. În 1940 a fost arestat și dus la Jandarmeria Fălciu, unde a fost reținut pentru 8 zile, iar în anul următor (1941), deținut pentru două zile în Garnizoana Huși. Avea să mai fie reținut pentru două săptămâni abia în 1944, în lagărul din Huși, sub bănuiala de a fi comunist. După gratii se regăsea cu tovarășii de idei. După propria-i afirmație, în detenție s-a purtat demn, accentuând că la ieșirea din lagăr, comisarul Balia, șeful Poliției Huși, timișorean la origine, a căutat să îl corupă spre a-și trăda tovarășii, mai ales că Galu știa locurile unde se desfășurau ședințele clandestine ale membrilor de partid în ilegalitate, cât și refugiații politici urmăriți de Siguranța Statului. În 1940 a asigurat găzduirea pentru două nopți a doi civili din Basarabia, concentrați la un regiment de vânători; unul dintre aceștia, care se recomandase a fi avocat, cu legături conspirative la Orhei, cum a a aflat mai târziu, solicitându-i lui Neculai Galu să primească corespondență pe numele său. În tot timpul s-a aflat în Huși, mergând uneori prin Iași, la Emil Romila (Moșu, pe numele său conspirativ), cumnatul său și tovarăș de idei, mort la 23 august (nu se precizează anul, dar se prea poate să fie 1944, cu prilejul înlăturării pe cale armată a regimului Antonescu). A devenit membru de partid în anul 1945, a făcut parte din Uniunea Patrioților. Până în anul 1948 a practicat croitoria pe cont propriu, după care a devenit responsabil cu cadrele apoi cu agitația și propaganda în organizația de bază Răiești a Partidului Muncitoresc Român. A activat și în A.R.L.U.S.
Galu Vasile, născut la 5 ianuarie 1899. Zidar. Frate cu Galu Neculai, locuia tot pe strada Sublocotenent erou Paul Barais nr. 5. Și-a început activitatea „revoluționară” în anul 1918, când era sindicalist și agitator pentru afilierea Partidului Socialist din România (grupul comunist) la Internaționala a III-a. Membru în comitetul de conducere al Uniunii Meseriașilor. În 1935 devine membru al P.C.R.. A activat în Ajutorul Roșu. Membru în comitetul județean P.C.R.. A avut legături cu Petre Constantinescu – Iași, }împu Ioan, Șmil Fișterman, B. C. Moscovici. Cu ultimul a lucrat la redactarea de manifeste, pe care le redactau la o mașină de scris. Arestat de autorități pentru împrăștierea de manifeste, fără a fi judecat. Internat în lagărul de la Huși într-o perioadă neprecizată. După 23 august 1944 a fost casier la Uniunea Patrioților (septembrie 1944-1945), apoi agitator și membru în comisia de Împroprietărire cu pământ (1945), responsabil – gestionar la Magazinul „23 August” (1946-1947), intendent la organizația județeană a Partidului Muncitoresc Român (1947-1948). Din anul 1949 deținea funcția de președinte al Sfatului Popular Orășenesc Huși.
Iancovici Iulius – născut la data de 8 octombrie 1907. Evreu, muncitor necalificat. Simpatizant P.C.R. În perioada anilor 1935-1940 a făcut parte dintr-un cerc cultural unde se citeau și explicau broșuri marxiste. A fost în câteva rânduri responsabil cu încasarea banilor pentru Ajutorul Roșu, la care a contribuit financiar. Afirma că în perioada menționată mai sus, responsabilul P.C.R. (nenumit), cât și majoritatea tovarășilor și simpatizanților P.C.R. plecaseră în U.R.S.S. din cauza prigoanei legionare, spre a se reîntoarce (o parte dintre ei) în anul 1946. După anul 1940 ținuse legătura cu }împu Ioan, Galu Vasile, Ferdiman Alexandru și un anume Tavi. Internat în lagărul de la Târgu-Jiu, ca evreu, din iunie 1941. Conducerea lagărului l-a trimis la muncă pe Valea Jiului, la construcția liniei de cale ferată Bumbești – Livezeni. În lagăr a căutat să îi îmbărbăteze pe ceilalți tovarăși de suferință. După 23 august 1944, din luna septembrie a lucrat în Ministerul Afacerilor Interne ca subofițer și ofițer. De asemenea, a fost însărcinat cu pregătirea cadrelor partidului. În ianuarie 1952 era sublocotenent în Securitatea Statului în Bârlad, unde domicilia pe strada Republicii nr. 159.
Notă: Fișele celor prezentați în material le găsiți aici: http://andco.ro/aplicatie/. Informațiile despre Negraru Alecu au fost obținute din dosarul nr. 11/1946, fond Primăria orașului Huși, aflat la Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Vaslui.
• Prof. Ștefan Plugaru
