Barladul va avea inca trei Cetateni de Onoare

0

In scurt timp, trei personalitati care si-au adus contributia la cultura locala barladeana si nationala vor primi titlul de Cetatean de Onoare al Barladului. Acestea sunt artistul plastic Dragos Patrascu, scriitorul Ioan Puflea si poetul Lucian Vasiliu (foto).

In cadrul sedintei ordinare a Consiliului Local Barlad de luni, 30 septembrie, vor fi dezbatute si trei proiecte de hotarare ce se refera la acordarea titlului de Cetatean de Onoare al municipiului Barlad. In toate cele trei cazuri, in referatul de aprobare se precizeaza ca distinctia se va acorda in semn de recunoastere a contributiei la viata culturala a Barladului, fiecare legandu-si numele de Barlad.

In primul caz, personalitatea luata in vizor este artistul plastic Dragos Patrascu (65 ani), nascut in Floresti, judetul Vaslui, care timp de peste 30 de ani a predat la sectia de Grafica a Facultatii de Arte Vizuale si Design din cadrul Universitatii de Arte George Enescu Iasi. De-a lungul carierei de artist plastic, a avut numeroase expozitii personale si de grup, atat in Romania, cat si in strainatate (Viena, Paris, Venetia, Haifa, etc).

Personalitatea domnului conf. univ. dr. Dragos Patrascu este recunoscuta nu doar la nivel national (cu lucrari de grafica prezente in colectii de stat la Muzeul de Arta din Iasi, Muzeul Vasile Parvan Barlad, Institutul Roman din Venetia, etc.), ci si pe plan mondial (cu lucrari in colectii particulare din SUA, Canada, Italia, Franta, Austria, Spania, Finlanda, Germania, Olanda, Belgia, etc.). Meritele sale sunt recunoscute prin numeroase premii si distinctii pe care le-a primit: Ordinul Meritul Cultural in grad de cavaler, acordat de presedintele Romaniei, Medalia de Aur si Premiul Leonardo da Vinci, acordate de EuroInvent si multe altele, se arata in referatul proiectului de hotarare.

In al doilea caz, personalitatea vizata este profesorul Ioan Puflea (67 ani), nascut in comuna Bogdanesti, judetul Vaslui, care scrie sub pseudonimul literar Simion Bogdanescu. Puflea este poet, prozator, eseist si publicist, aproape intreaga cariera de profesor de limba romana desfasurand-o la Liceul Teoretic Mihai Eminescu Barlad. A debutat in anul 1969, in revista Aripi tinere, publicatie a liceului barladean, insa debutul editorial si l-a facut in anul 1991, cu volumul de versuri Totem interior. De-a lungul carierei, a primit mai multe premii, printre acestea numarandu-se Premiul Grai romanesc. La Portile Deltei (2017), Trofeul de excelenta. Festivalul International Europoesia (2017), Premiul Cartea Reprezentantei acordat de Uniunea Scriitorilor din Romania – Filiala Iasi (2018), etc.

Iar in al treilea caz, personalitatea care va primi distinctia este poetul si publicistul Lucian Vasiliu (65 ani), nascut in Puiesti, judetul Vaslui. A fost bibliotecar la Biblioteca Institutului Politehnic Gheorghe Asachi Iasi, ulterior fiind transferat la Muzeul Literaturii Romane din Iasi, unde este director. A initiat fondarea Societatii culturale Junimea 90, a fost redactor al revistei Convorbiri literare, a frecventat Cenaclul Junimea din Iasi si Cercul literar studentesc al revistei Dialog din Iasi. Publicistic, a debutat in 1973 in revista Convorbiri literare, cu un grupaj de versuri, iar editorial, a debutat in 1981 cu volumul de versuri Moua Monada. Lucian Vasiliu a primit mai multe premii, dintre care amintim: Premiul national Nicolae Labis – Suceava (1979), Premiul national Mihai Eminescu – Iasi (1983), Premiile Asociatiei Scriitorilor din Iasi pentru volumele Verile dupa Conachi si Mierla de la Casa Pogor (1990 si 1994), Premiile revistelor Ateneu (Bacau) si Euphorion (Sibiu), precum si Premiul Filialei Iasi a Uniunii Scriitorilor pentru volumul Lucianograme (1999 si 2000) etc.