La licitatia privind executia unui zid de sprijin pentru blocurile ANL de pe strada Bariera Puiesti nr. 1, din Barlad, lansata pe SICAP la finele lui mai, au fost depuse oferte din partea a cinci firme. Urmeaza ca, pana la finele lui iulie, dosarele cu documentele depuse sa fie evaluate din punct de vedere tehnic si financiar, iar apoi sa aflam castigatorii licitatiei. Investitia se preconizeaza a se realiza in cursul anului 2019 si se ridica la aproape 1,5 milioane de lei cu TVA, banii urmand sa fie alocati de la bugetul local.

Pe data de 29 mai, Primaria Barlad a publicat pe SICAP, noul portal pentru licitatiile online, anuntul privind realizarea investitiei Executie Zid de sprijin pentru blocurile ANL de pe strada Bariera Puiesti nr. 1, in valoare totala de 1.260.247,93 lei fara TVA (adica 1.499.695,04 lei cu TVA). Vorbim despre un proiect in stransa legatura cu investitia Locuinte pentru tineri, destinate inchirierii, judetul Vaslui, municipiul Barlad, Soseaua Puiesti nr. 1, respectiv cele trei blocuri de locuinte ANL ce urmeaza sa fie construite la iesirea din Barlad, respectiv in Bariera Puiesti.
Potrivit anuntului, ofertele firmelor interesate de aceasta investitie si-au putut depune ofertele pana pe data 24 iunie, ora 15.00. Iar pana la expirarea perioadei de inscriere au fost depuse cinci oferte. Astfel, oferte au fost facute din partea firmelor: Drum Construct SRL, Nomis 2003 SRL (cu Nomcris Construct ca tert), Con-In Constructii Industryale, Energoconstruct SRL si Drefig LST, ale caror documente au inceput deja sa fie verificate in cele mai mici detalii. Asa cum se arata pe SICAP, cele doua oferte vor fi evaluate din punct de vedere tehnic si financiar pana pe data de 31 iulie, dupa care se va delibera un castigator.
Lucrarile propuse constau in: – Executia zidului de sprijin propriu-zis alcatuit din 24 de tronsoane cu sase sectiuni transversale diferite, insumand o lungime de 234,45 m cu inaltimi intre 2,2 m ssi 4,4 m. Intre aceste 24 de tronsoane sunt prevazute rosturi de 5 cm. La partea superioara a zidului, in spatele acestuia, pentru colectarea si evacuarea apelor pluviale si de suprafata, este dispusa o rigola carosabila cu grilaj metalic, realizata din beton simplu clasa C12/15, dispusa pe un strat de nisip in grosime de 10 cm. (…) – Filtru drenant din pietris si geotextil; in terenul din spatele zidului se executa un dren orizontal din pietris, cu latimea de 0,40 m si inaltimea variabila. La baza drenului se va turna un strat de beton simplu cu latimea de 0,40 m si grosimea de 7 cm. (…) La baza drenului, sub suportul de beton simplu, este prevazut un strat de argila compactata, cu latimea de 0,40 m si inaltimea de 0,50 m. Zidul de sprijin este prevazut cu barbacane din PVC 90 mm, ce descarca apa colectata in rigola din fata zidului, realizata din beton simplu clasa C12/15 si prevazuta cu grilaj metalic. – Mana curenta executata la partea superioara a zidului de sprijin, este descrierea achizitiei publice, asa cum e prezentata in anuntul de pe SICAP.
Trebuie spus ca, pe 19 mai, consilierii barladeni au aprobat un proiect de hotarare ce viza aprobarea documentatiei si indicatorilor tehnico-economici (etapa Proiect Tehnic) precum si a executiei obiectivului de investitii Zid de sprijin pentru locuinte ANL pe strada Bariera Puiesti nr. 1.
Avand in vedere contractul de proiectare si executie nr. 300/21.12.2017 incheiat intre Agentia Nationala pentru Locuinte si asocierea SC Consproiect M SRL Botosani – SC Colosseum Print SRL Biharia – SC Nord Proiect SA Botosani pentru proiectare si realizare a obiectivului de investitii, memoriul justificativ al proiectantului SC Nord Proiect SA Botosani, din care rezulta necesitatea ca inainte de trasarea lucrarilor si executia infrastructurii cladirilor propuse, sa se execute zidurile de sprijin care fac parte din sistematizarea terenului, in conformitate cu sarcinile asumate, UAT Barlad in calitate de beneficiar al acestei investitii are obligatia realizarii urmatoarelor investitii: asigurarea sprijinirilor asa cum rezulta din memoriul justificativ al proiectantului inainte de inceperea lucrarilor de constructie a locuintelor; asigurarea utilitatilor (electricitate, gaz, apa si canalizare cel tarziu la finbalizarea blocurilor); amenajarea verticala (alei, parcari, spatii verzi la finalizarea constructiei blocurilor, se arata in expunerea de motive a proiectului respectiv.
Asa cum a fost avizata de Agentia Nationala pentru Locuinte, investitia privind constructia celor trei blocuri prevede urmatorii indicatori tehnici: suprafata construita desfasurata – 9.505,92 mp, numarul de unitati locative propuse – 120 (sase tronsoane), repartizare pe tipuri de apartamente – garsoniere (60 de locuinte) si apartamente cu doua camere (60 de locuinte), regim de inaltime – subsol + parter + patru etaje. Termenul de executie a lucrarii este de doi ani, iar valoarea totala a investitiei (asa cum se arata in anuntul licitatiei) se ridica la 18.105.280 lei. Asa cum era de asteptat, licitatia a fost castigata de pretul cel mai mic oferit, in cazul de fata 15.347.000 lei.
De mentionat ca, in octombrie 2018, autoritatile locale au actualizat lista de prioritati pentru locuintele construite prin ANL pentru anul 2018. Daca, in martie, pe lista figurau 280 de solicitanti eligibili, la finele lui octombrie, consilierii locali au aprobat doar 204 de solicitanti, cei mai multi fiind eliminati ca urmare a faptului ca nu au raspuns adreselor autoritatilor locale de a-si actualiza dosarele depuse. Odata construite cele 120 de unitati locative, cele mai multe sanse de a primi repartitie le au barladenii care stau cu chirie intr-un spatiu locativ privat, cu o suprafata mai mica de 8 metri patrati, care sunt casatoriti si au copii. Multe puncte le mai aduce si daca solicitantul, un alt membru al familiei sau o persoana aflata in intretinere sufera de o boala pentru care necesita, potrivit legii, insotitor sau o camera in plus, dar si daca cererea pentru locuinta este veche de cativa ani. Nu in ultimul rand, se va tine cont si de ce studii a absolvit solicitantul sau de mediul din care provine, cei cu studii superioare, care provin din centre de plasament si au peste 18 ani avand cele mai mari sanse.










